Cum se dezvoltă auzul copilului de la naștere și până la vârsta de un anișor
- 2017-07-24
- 5009
Pediatrii recomandă părinților să le vorbească cât mai mult micuților lor de la primele clipe din viață. Potrivit lor, aceasta va ajuta la stabilirea unei legături emoționale mai puternice dintre copil și părinți, dar și îl va ajuta pe cel mic să deprindă mai ușor abilitățile de vorbire.
Însă deseori părinții se întreabă, dar ce aude și ce înțelege de fapt copilașul de la primele zile de viață și până la un an sau până începe a pronunța primele cuvinte. În continuare vă prezentăm explicațiile medicului ORL, Galina Kliuenkova, care a fost întrebată de redactorii portalului specializat – parents.ru.
Până la naștere
S-a demonstrat că încă aflându-se în burtica mamei copilașul aude vocea acesteia și a tatălui, aude sunetele puternice, muzica din cameră, poveștile citite de mama sa etc. După naștere copilul este capabil să recunoască vocea mamei și preferă cântecele pe care le-a auzit atunci când era în burtică.
După naștere
În primele zile copilul aude doar sunetele puternice și reacționează la alinturile maturilor care se spun cu voce ridicată.
La 2-3 luni copilul începe să audă și ceea ce se spune cu voce înceată, începe să facă legătură între ceea ce vede și aude. La această vârstă sunetele puternice pot să-l sperie. Tot la această vârstă copilul începe să reacționeze prin zâmbet, dar de obicei nu o face ca răspuns la zâmbetul cuiva ci la sunetul vocii sale.
Către 4-5 luni copilul are reacții mai accentuate la sunete. Acum înțelege de unde vine sunetul și poate întoarce capul către maturul care vorbește în încăpere. S-a demonstrat că la această vârstă copilașul parcă încearcă să copieze mișcările pe care le face părintele atunci când îi vorbește, se sincronizează într-un fel. Se consideră că astfel piciul să pregătește să înceapă a vorbi.
La 6-7 luni copilul deja își recunoaște numele. De asemenea, el reacționează la mimică, adică reușește să facă legătura între mimica feței și ceea ce i se spune.
Către 9 luni copilul încearcă sau chiar începe a repeta ceea ce aude.
Iar la vârsta de 10-12 luni copilul pronunță cuvinte precum „mama”, „tata”, „baba”, „apa” etc. Adică el începe să înțeleagă ce spun maturii, se gândește la ceea ce aude. Vorbirea se dezvoltă paralel cu auzul micuțului.
Foto simbol: econet.ru