Explicație de ce nu se mai acordă cutiile la nou-născuți: Costul bunurilor nu este de 1600 de lei
- 2019-07-02
- 4748
Noua ministră a sănătății, muncii și protecției sociale, Ala Nemerenco, a venit cu mai multe argumente de ce s-a decis ca în loc de cutia cu produse de primă necesitate acordată nou-născuților în maternitate să se ofere o majorare de circa 1600 de lei la indemnizația unică la naștere. Vă propunem să vedeți mai jos argumentele, dar și să vă dați cu părerea, ce este mai binevenit în cazul familiilor cu nou-născuți – produse sau bani, deoarece conducerea Ministerului a anunțat că va organiza și un sondaj pentru a descoperi ce preferă mămicile să primească.
1. Procedura de achiziție a seturilor pentru nou-născuți coordonată de fosta guvernare a fost una nonconformă din start și s-a desfășurat cu încălcări. Mai mult decât atât, fosta ministră prin decizia sa din 12 iunie a ucis-o total, deoarece a ajuns să fie nulă și nu poate produce efecte juridice. Ca rezultat, ne-am pomenit într-un blocaj și licitația a fost anulată. Decizia de anulare am consultat-o nu doar cu colegii din minister, dar și cu Ministerul Finanțelor, Centrul Național Anticorupție, Agenția pentru Guvernarea Eficientă și Responsabilă și Agenția Națională pentru Soluționarea Contestațiilor.
2. O procedură nouă de licitație ar fi durat în jur de 2-3 luni, astfel mămicile care nasc după 1 iulie rămâneau fără acest set.
3. Unica soluție mai puțin dureroasă era să adăugăm valoarea monetară a setului la îndemnizația unică la nașterea copilului. Astfel, la cei 6303 lei îndemnizație am adăugat costul setului de 1608 lei și am obținut o îndemnizație unică de 7911 lei.
4. Dacă înainte consideram că cutia este un lucru bun, acum sunt și mai înclinată să cred că valoarea monetară a ei în Moldova are șanse mai mari la viață. Fiindcă niciodată nu poți fi pe placul tuturor: unii deja au hăinuțe - sau au primit cadouri, sau au rămas de la frățiori/surioare, altora nu le plac, altora nu le vin, și tot așa. Pe când banii pot să-i folosească pentru copil în baza unor necesități concrete.
5. În Moldova atât timp cât înflorește corupția, cât există înțelegeri de cartel și partid, eu cred că e mai bine să eviți toate schemele și să oferi banii direct copilașului.
6. Și ultima. Folosind experiența mea de tânără bunică și trecând cu un ochi peste toate bunurile din cutie, vă pot spune cu certitudine că costul lor nici pe departe nu este de 1600 de lei și mai există și un profit pe care orice companie va urmări să-l atingă, căci businessul nu e voluntariat. Păi, de ce acel profit să nu ajungă tot la micuți, ci în Porsch-urile cuiva?