Femeia însărcinată cu bebelușul fiului ei a născut. Acum vrea să scrie o carte despre experiența inedită
- 2022-11-10
- 2442
O femeie de 56 de ani din Statele Unite și-a născut propria nepoată. Nancy Hauck dezvăluise la sfârșitul lunii septembrie că este însărcinată cu bebelușul propriului său fiu, după ce nora ei a descoperit că nu mai poate avea copii, transmite digi24.
Nancy a născut-o pe nepoata ei, Hannah, în această săptămână. „Totul a mers perfect și ne simțim binecuvântați să o avem în familia noastră”, a spus Nancy imediat după naștere, scrie New York Post. După nouă ore de travaliu, a descris experiența ca fiind „remarcabilă și spirituală”, dar a subliniat că simte „oarecare tristețe din cauza despărțirii”.
„Chiar dacă știu că bebelușul se va duce la fiul meu, voi simți un gol”, a spus ea. Nancy intenționează să renunțe la serviciu pentru o perioadă și să scrie o carte despre această experiență. Jeff și Cambria - fiul și nora lui Nancy - s-au cunoscut înainte de ultimul an de liceu al tinerei și au știut mereu că își doresc o familie mare. „De când eram adolescent, am știut că, dacă aș putea fi un singur lucru, aș fi vrut să fiu tată”, a spus Jeff pentru People.
Abia după șase ani, tânărul cuplu a avut gemenii, Vera și Ayva, acum în vârstă de 4 ani. Apoi s-au născut Diesel și Luca, acum în vârstă de 13 luni. În septembrie 2022, tânăra femeie a suferit o histerectomie. A fost momentul în care Nancy a intervenit pentru a juca un rol special în familia fiului ei. Nancy și-a început tratamentul hormonal în ianuarie 2022, injectându-se în fiecare zi timp de 12 săptămâni cu ajutorul soțului ei și al tatălui lui Jeff, Jason, 59 de ani, optometrist. Embrionul fertilizat a fost apoi transferat în uterul ei o lună mai târziu.
Sursa foto: digi24.ro