Odoraș.

Odoraș.

Maternitatea Medpark

FOTO. Un copil de 11 ani, salvat de pompieri după ce a rămas blocat în gratiile unei guri de scurgere

FOTO. Un copil de 11 ani, salvat de pompieri după ce a rămas blocat în gratiile unei guri de scurgere

Un copil în vârstă de 11 ani a fost salvat de pompierii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) după ce a rămas blocat în gratiile de la o gură de scurgere. Cazul a avut loc duminică, 7 august, pe o stradă din Chișinău, scrie tvrmoldova.

Potrivit primelor informații, băiatul și-ar fi prins piciorul în grila de fontă de la canalul de scurgere, în drum ce se întorcea de la bazin. Cazul s-a întâmplat pe strada 31 August 1989 din Chișinău. 

La fața locului a intervenit un echipaj de salvatori din cadrul Centrului republican de intervenție operativă, care a deblocat minorul în mai puțin de 10 minute. În urma incidentului băiatul este în siguranță, fiindu-i acordat primul ajutor medical de către un echipaj de medici ajunși la fața locului. 

Pentru întreținerea unei atmosfere pozitive copilul a fost echipat cu o cască de pompier și un costum de intervenție a salvatorilor. Pe parcursul misiunii cu minorul s-a comunicat permanent ca acesta să nu intre în panică. 

La finalul intervenției copilul a rămas bine dispus, fiind încântat de munca nobilă a salvatorilor și pompierilor. În acest sens, salvatorii îndeamnă oamenii să apeleze de urgență Serviciul 112 în cazul în care observă o situație de criză. În ultimele 24 de ore angajații IGSU au intervenit în 57 situații de risc.

 

 

 

 

Sursa foto: tvrmoldova

Share:

Articole recomandate