Odoraș.

Odoraș.

Maternitatea Medpark

În Germania, un robot merge la școală în locul unui copil bolnav. Măsurile anti-Covid care pot fi folosite și post-pandemie

În Germania, un robot merge la școală în locul unui copil bolnav. Măsurile anti-Covid care pot fi folosite și post-pandemie

Un copil în vârstă de 7 ani, din Germania, este prea bolnav ca să poată merge la școală. În locul său, Joshua Marinangeli a trimis un avatar, un robot prin intermediul căruia poate interacționa cu profesorul. E de ajuns ca ochii robotului să „clipească” și profesorul înțelege că Joshua dorește să intervină sau să răspundă la o întrebare adresată elevilor din clasă. Digitalizarea școlii a fost accelerată de Covid-19 și roboțeii-elevi ar putea fi soluția pentru copiii cu diferite afecțiuni să-și continue studiile alături de colegii lor. Și platformele educaționale online vor avea o viață lungă, transmite școala 9.ro

Prin intermediul robotului, colegii vorbesc și râd împreună cu Joshua, atât în timpul pauzelor, cât și la ore, spune directorul școlii Pusteblume Grundschule din Berlin, Ute Witerberg. Joshua nu poate participa fizic la ore pentru că are o afecțiune a plămânilor și este ajutat să respire de un tub.  

Ideea de a folosi un robot pentru a continua școala face parte dintr-un proiect finanțat de autoritățile locale din districtul Marzahn-Hellersdorf. Consilierul responsabil cu educația din districtul berlinez, Torsten Kuehne, spune că au fost cumpărate patru avataruri care îi ajută pe copii să învețe în continuare fără să fie prezenți fizic la școală. 

„Inițial, ne-am gândit că ar putea fi folosite din cauza Covid-19, însă cred că acestea vor fi utile și în viitor, după ce pandemia se va încheia. Se întâmplă, din când în când, din diverse motive, ca un copil să nu poată fi în persoană la școală. Acest avatar îi poate oferi șansa să rămână în continuare printre colegi”, a declarat Kuehne, pentru Reuters.

Așadar, unele soluții de răspuns la pandemia de Covid pot fi folosite și post-pandemie. În România, prea puțini dintre copiii care au nevoie de spitalizare la un moment dat, pot face cursuri de pe patul de spital sau de acasă. În unele școli mai dotate, elevii care nu au putut participa fizic la cursuri din cauza Covid s-au putut conecta la orele care aveau loc fizic. 

Nivelul de stres psihic, social, tehnic
Lipsa unui cadru metodologic adecvat pentru pregătirea, îndrumarea și desfășurarea activităților online
Insuficient timp pentru planificarea/ organizarea lecțiilor
Lipsa unui computer suficient de performant
Lipsa timpului necesar pentru înțelegerea și utilizarea adecvată a instrumentelor și resurselor digitale
Lipsa instrumentelor pentru gestionarea clasei, pentru feedback și evaluare
Lipsa unui spațiu adecvat (acasă) pentru realizarea de activități didactice
Parte dintre aceste probleme le întâmpină și elevii. 

Sursa foto: scoala9.ro

Share:

Articole recomandate