Prim-ministrul: Nu mai putem aplica mecanismul de „stare de urgență, de stai acasă”, pentru că nu vrem să blocăm economia

Prim-ministrul: Nu mai putem aplica mecanismul de „stare de urgență, de stai acasă”, pentru că nu vrem să blocăm economia

Premierul Ion Chicu a menționat că săptămâna precedentă a fost înregistrat un număr record de contaminări cu Covid-19, atât în Republica Moldova cât și în lume. Creșterea infecțiilor este motivată de reluarea unor activități economice și confirmă un nivel insuficient de respectare a cerințelor de distanțare socială și igienă personală.

Nu mai putem aplica mecanismul de „stare de urgență, de stai acasă”, pentru că nu vrem să blocăm economia. Riscăm să intrăm în altă criză, care înseamnă imposibilitatea de achitat salarii și pensii. Trebuie toți să ne adaptăm la regulile sanitar epidemiologice, clar definite. Responsabilitatea este a autorităților, dar și a fiecărui cetățean în parte. Toate regulile pentru piețe, centre comerciale, alte activități economice trebuie să fie respectate. În caz contrar, acestea vor fi sancționate sau închise”, a spus Ion Chicu.

Specialiștii epidemiologici admit că săptămâna curentă numărul de infectări ar putea ajunge la 500-600 cazuri/zi. Autoritățile sunt pregătite pentru gestionarea situației și s-a dispus desfășurarea a încă 2 mii de paturi pentru contaminați în diverse instituții medicale și la Centrul Covid „Moldexpo”.

Prim-ministrul a venit cu un îndemn către cetățeni să fie responsabili și să respecte cu strictețe normele sanitar-epidemiologice anunțate de specialiști.

 

Foto simbol: synevo.md

Adaugă comentariu