Răzbunarea unei mame dezamăgită de copii. Cui a decis să își lase întreaga avere
- 2024-02-01
- 1210
O femeie a decis să își lase întreaga avere, în valoare 2,8 milioane de dolari, animalelor ei de companie, după ce s-a simțit neglijată de cei trei copii ai săi.
Liu și-a făcut primul testament cu câțiva ani în urmă, împărțindu-și toate bunurile între cei trei copii ai săi, dar recent s-a răzgândit după ce a fost neglijată de aceștia.
Femeia, originară din China, susține că niciunul dintre copiii ei nu au vizitat-o și nici nu au aranjat ca ea să primească îngrijirile necesare atunci când a fost bolnavă. Mai mult, Liu spune că aceștia nu o contactează niciodată. Astfel, ea a decis să își lase întreaga avere singurelor creaturi care i-au fost mereu alături: pisicile și câinii ei.
Chinezoaica și-a schimbat deja testamentul în care a cerut ca toți banii ei să fie folosiți pentru îngrijirea animalelor sale de companie și a urmașilor necuvântătoarelor, după moartea ei.
Din păcate pentru Liu, legea din China interzice oamenilor să lase bunuri direct animalelor de companie. Însă, după ce a consultat un avocat, femeia a găsit o cale de ocolire a legii. Astfel, ea a numit o clinică veterinară ca administrator al averii sale, lăsându-și animalele iubite în grija acesteia.
Copiii care își neglijează părinții, pedepsiți prin lege în China
Chen Kai, un oficial de la sediul Centrului de înregistrare a testamentului din Beijing, a declarat că testamentul actual al lui Liu pune în pericol bunurile ei, adăugând că biroul său a instruit-o să numească o persoană în care are încredere pentru a supraveghea clinica veterinară în ceea ce privește gestionarea moștenirii.
„Voința actuală a lui Liu este unică și am fi sfătuit-o să numească o persoană în care are încredere să supravegheze clinica veterinară pentru a se asigura că animalele de companie sunt îngrijite corespunzător”, a precizat Kai pentru South China Morning Post.
Un alt expert juridic și-a exprimat speranța că urmașii femeii vor reintra în viața mamei lor, iar Liu se va răzgândi în decizia ei de a-și face animalele de companie singurii moștenitori.
Povestea bătrânei a atins inimile a milioane de oameni din China, care au rezonat cu situația ei. În această țară, copiii care își neglijează părinții la bătrânețe sunt pedepsiți prin lege.
„Foarte bine a făcut. Dacă fiica mea mă va trata rău în viitor, îmi voi lăsa casa altora”, a scris o persoană pe Sina Weibo, versiunea chineză a lui X.
„Cât de dezamăgită și rănită trebuie să fi fost pentru a lua decizia de a nu le lăsa nimic copiilor ei”, a subliniat un alt internaut.
Sursa: unica.ro