Biserul, o afacere frumoasă și rentabilă pentru mămicile care stau acasă
- 2017-09-11
- 12708
În ultimii ani, lucrările hand made au devenit tot mai solicitate pe piața din Moldova, și nu numai... Biserul nu este o excepție. Iana Ursu este pasionată de frumos, care a găsit o modalitate mai deosebită de a combina arta broderiei cu tehnologia. Astfel a apărut afacerea Biser.md. Ideii sale s-a alăturat un grup de mame, și împreună creează astăzi niște lucrări impresionante. Istoria sa ne-a povestit-o chiar Iana Ursu.
La începutul anilor 2000 aveam un magazin cu produse de papetărie. Dar cu timpul mi-am îndreptat atenția către vânzarea mărgelelor şi a schemelor pentru brodat. Doar că biserul a intrat în viața mea nu ca o tehnică hand made, ci mai degrabă ca o artă colorată și frumoasă. M-au atras multitudinea de mărgelușe, combinațiile de culori, și abia ulterior toate lucrările pe care le poți face.
Cert e că din biser poți face orice – bijuterii, tablouri, icoane, rame, poți decora haine, rochii de mireasă și chiar încălțăminte etc. Fiecare lucrare elaborată era o adevărată descoperire. Când spuneam altora că mă ocup cu biserul, multora li se părea că este vorba de niște mărgelușe ceva acolo. Când de fapt, aici e vorba de un întreg imperiu al unei frumuseți diverse și multicolore.
Între timp, pasiunii mele i s-a alăturat o echipă întreagă de femei, cele mai multe fiind graviduțe, mame cu copii mici, pentru care tehnica de lucru cu biserul s-a transformat dintr-un simplu hobby, într-o sursă constantă de venit. Ce facem împreună? Punem în practică toate preferințele clienților noștri. Timpul de elaborare a unei lucrări diferă de la o meșteriță la alta sau, mai exact, de disponibilitatea fiecăreia – unele lucrează timp de opt ore continuu, altele doar când dorm copiii la amiază.
În ultima perioadă cele mai solicitate sunt fotografiile elaborate în biser. Pentru asta am procurat un soft specializat și am creat propria tehnică de lucru. Astfel, pe lângă tradiționalele poze legate de anumite sărbători de familie (nunți, cumetrii, aniversări etc.), clienții au început să comande fotografii ale vedetelor. Am lucrat în biser pozele lui Ionel Istrate, Carlas Dreams, Marcel Pavel etc.
Pe lângă fotografii, și icoanele în biser sunt la mare căutare. Am lucrat inclusiv icoane foarte vechi, care pot fi găsite doar în anumite biserici, icoane care se consideră a fi tămăduitoare. Mai mult chiar, unele biserici de la noi și din România au solicitat la comandă iconostase întregi din biser. Icoanele noastre au ajuns până în Franța. Iar una din ele a fost dăruită personal Elizabetei a II, regina Marii Britanii.
De curând am început să realizăm inclusiv șezători pentru pasionații de lucru în biser, atât pentru copii, cât și pentru maturi. Temele abordate sunt dintre cele mai diverse: combinația corectă a culorilor, tehnici de lucru, crearea bijuteriilor, aplicarea pe haine etc. Pentru cei care nu reușesc să ajungă la master-class-urile noastre, am creat câteva tutoriale pe care le-am plasat pe internet și în baza cărora am ajutat alți pasionați să își vadă visul realizat. Avem și un atelier de înrămare a lucrărilor, iar pentru clienții/mamele care nu reușesc să ajungă la noi din anumite motive, avem serviciul de livrare la domiciliu.
Și pentru că tot mai multă lume mă întreabă: da, este adevărat că unele lucrări sunt complicate și iau mult timp pentru elaborare, dar nu există lucrări dificile atunci când este vorba de dorință și implicare.
Pentru mai multe detalii legate de tot ce cuprine lumea biserului accesați www.biser.md, puteți vizita pagina de facebook Biser în Chișinău sau să sunați la numărul de telefon: 079116868.
Foto: arhiva personală