Un moldovean în Italia și-a lăsat copilul încuiat în mașină și acum riscă sancțiuni
- 2018-04-27
- 2541
Un moldovean de 35 de ani va trebui să răspundă în fața legii pentru că și-a lăsat copilul de un an în mașină și a plecat să-și rezolve treburile. Cazul a avut loc la Bologna, scrie stirilocale.md.
Mașina bărbatului în care se afla copilul a fost observată de o patrulă a carabinierilor. Copilul dormea pe bancheta din spate, iar mașina era încuiată. Carabinierii au apelat la Centrul de Operațiuni 112 și cu ajutorul unei alte patrule au reușit să dea de tatăl micuțului.
Bărbatul se afla într-un birou municipal din zonă. A mers acolo ca să-și înscrie copilul la grădiniță. El a fost denunțat pentru abandonarea persoanelor minore. Din fericire, copilul nu a avut de suferit.
Foto simbol: newisv.ru