Un nou virus se răspândește în toată Europa, purtat de căpușe
- 2023-07-31
- 1189
Un virus originar din China, descoperit în urmă cu șase ani, se răspândește la om prin intermediul căpușelor. Iernile blânde şi verile mai calde din ultima vreme au avut drept consecință extinderea zonelor în care apar și se înmulțesc căpușele. Cea mai frecventă boală transmisă de acestea este Boala Lyme, care poate fi tratată cu antibiotice în stadii incipiente.
Un virus descoperit în urmă cu șase ani în China se răspândește în toată Europa, fiind purtat de căpușe. Experții germani au sesizat că virusul Alongshan (ALSV) a ajuns, prin intermediul căpușelor, la animalele sălbatice, dar și la om. Din fericire, virusul nu a fost asociat cu nici o boală gravă la oameni, au precizat oamenii de știință din cadrul Centrului pentru medicina de călătorie (CRM) din Dusseldorf.
Virusul a fost descoperit în căpuşe în Finlanda, Franţa, Rusia, Elveţia şi acum în Germania, au confirmat experții din cadrul Centrului medical din Dusseldorf.
Într-un alt studiu, realizat la Universitatea de Medicină Veterinară (TIHO) din Hanovra, oraş din nordul Germaniei, cercetătorii au relatat că există dovezi ale transmiterii virusului ALSV prin intermediul căpuşelor la animalele sălbatice cu care intră în contact. Ei au dat ca exemplu căprioarele din landul Saxonia Inferioară, din nord-vestul Germaniei.
Conform oamenilor de știință, zonele de distribuţie ale multor specii de căpuşe indigene s-au extins semnificativ în ultimii ani. Directorul ştiinţific al CRM, Tomas Jelinek, a explicat că iernile blânde şi verile mai calde din ultima vreme sunt în beneficiul arahnidelor. De altfel, cercetătorul a publicat și un studiu pe acest subiect în revista ştiinţifică Microorganisms.
Virusul descoperit nu provoacă afecțiuni grave
Până în prezent, virusul descoperit, ALSV, nu a fost asociat cu nimic grav. El provoacă doar simptome asemănătoare gripei, în cazul în care ajunge la om.
Căpușele sunt cei mai mari acarieni, având o lungime de 2–30 mm, în funcție de specie și stadiu de viață. Acestea dispar în condițiile iernilor deosebit de reci, cu temperaturi foarte joase de până la – 20 de grade Celsius. Înțepătura lor poate determina leziuni grave ale tegumentului, iar unele specii pot provoca paralizii. Căpușele servesc ca vectori de trasmitere pentru diverse microorganisme, care pot provoca alte boli, la om, precum Boala Lyme, tifosul, febra recurentă etc.
Boala Lyme poate fi tratată cu medicamente în stadii incipiente. Dacă nu este depistată la timp, poate ajunge la forme grave, care cedează mai greu la tratament. De asemenea, meningoencefalita timpurie de vară (FSME) este deosebit de răspândită în multe zone, din cauza căpușelor, însă poate fi prevenită prin vaccinare.
Sursa: expresspress.ro