E modernă sau nu sterilizarea biberoanele?
- 2016-03-21
- 4567
Sistemul imunitar al bebeluşului este incomplet dezvoltat până la vârsta de un an, de aceea este important ca biberoanele, suzetele, tetinele, să fie foarte bine sterilizate, or, numai în urma acestui proces, sunt eliminate atât bacteriile (Staphylococcus aureus, Enterococcus faecium, Pseudomonas aeruginosa, Escherichia coli) cât şi ciupercile (Candida albicans). Întrucât laptele este terenul perfect pentru înmulţirea bacteriilor un biberon sau o tetină nestrilizată poate îmbolnăvi orice bebeluş.
Sterilizarea poate fi efectuată în două moduri: termic (cu ajutorul aburilor) şi la rece (cu o soluţie specială). La rândul ei, sterilizarea termică se efectuează: fie cu ajutorul unui sterilizator electric, fie cu un sterilizator pentru aparatul cu microunde.
Sterilizatorul electric digital Chicco foloseşte proprietăţile vaporilor de apă şi ale temperaturii de vaporizare pentru a steriliza rapid şi în mod natural biberoanele, suzetele şi accesoriile pentru alăptarea naturală. Metoda de sterilizare prin aburi este nu doar eficientă ci şi sigură, întrucât nu utilizează substanţe chimice.
Sterilizatorul electric este uşor de utilizat şi poate conţine: până la 4 biberoane, precum şi accesoriile lor (inele şi tetine). Timpul de sterilizare este de 5 minute din momentul în care începe să fiarbă apa. Dacă nu ridicaţi capacul, biberoanele şi accesoriile sunt menţinute sterile timp de 5 ore.
Sterilizatorul trebuie oprit după fiecare ciclul de sterilizare, în caz contrar, va repeta un nou ciclu de sterilizare la fiecare 5 ore până când apa din rezervor se va termina complet. De regulă, display-ul aparatului indică timpul rămas până la următorul ciclu de sterilizare. Aparatul este silenţios şi nu perturbă liniştea bebeluşului.
Sterilizatorul pentru microunde Chicco - sterilizează complet orice obiect pentru copilul dumneavoastră într-un mod natural. Este uşor de folosit şi poate fi utilizat pentru a steriliza 5 biberoane şi accesoriile acestora (inele şi tetine) în doar câteva minute. În cazul în care capacul nu este ridicat, biberoanele şi accesoriile sunt menţinute sterile timp de 5 ore. Cu acest aparat puteţi steriliza biberoanele într-un timp foarte scurt, între 5-12 minute în funcţie de numărul de Wati (700-1200W). Sterilizarea este termică şi foloseşte proprietăţile vaporilor de apă. Acest aparat este recomandat pentru produsele rezistente la fierbere şi care pot fi puse în cuptorul cu microunde.
Sterilizarea la rece se face cu ajutorul Dezinfectantului Chicco pentru biberoane şi suzete. Obiectele sunt sterilizate prin introducerea într-o soluţie din dezinfectant şi apă. Timpul necesar sterilizării este de 30 minute. După ce scoateţi produsele din soluţie trebuie să le clătiţi cu apă potabilă. În acest fel, puteti steriliza biberoane, suzete, tetine, linguriţe, pahare, inele refrigerante, jucării mici etc. Soluţia nu lasă nici un gust pe obiectele dezinfectate, permiţând astfel, sterilizarea inclusive a obiectelor care nu suportă sterilizare termică.
Până la ce vârstă sterilizăm biberoanele?
Sterilizarea se recomandă a fi efectuată în primul an de viaţă al copilului. Se va renunţa la ea treptat, nu dintr-odată. Specialiştii sunt de părere că sterilizarea ar trebui să dureze până când copilul merge de-a buşilea şi are obiceiul de a duce la gură orice întâlneşte în cale.