Înţărcarea - grea încercare: cum au depăşit-o mămicile şi ce recomandări are medicul-pediatru
- 2018-01-29
- 8742
Alăptarea întăreşte relaţia dintre mamă şi copil şi îl ajută să se simtă în siguranţă, ocrotit şi înconjurat de căldură. Totuşi, vine timpul când trebuie să zicem stop acestui proces chiar dacă ambii au de suferit. Unele femei reuşesc să depăşească mai uşor această etapă, dar pentru altele întregul proces este un chin. La ce provocări au fost expuse mamele în timpul înţărcării, aflăm chiar de la ele.
Diana Mazur, mămica unei fetiţe de 4ani – Înțărcarea pentru mine a fost un coșmar, iar durerile erau de nedescris. A fost o săptămână chinuitoare, pentru că încercasem în acea perioadă toate modalităţile posibile de stoparea lactaţiei. Mâncasem foarte mult usturoi, pentru că auzisem de la cineva că opreşte lactaţia. Legată şi numai culcată am stat. Am redus consumul de lichide şi mâncam foarte puţin.
Au fost două săptămâni de chin şi pentru o altă mămică care a trecut prin această situaţie neplăcută, iar cel mai dureros pentru ea a fost izolarea de copilul ei. „Am înțărcat fata pe când avea 17 luni. La început mi-a fost greu, deoarece două săptămâni am trăit acasă la mama, iar fata cu mama mea a trăit la mine, fără să o vad. Nu puteam să dorm gândindu-mă ce face, cum se descurcă mama cu ea. Mâncam usturoi la fiecare masă, deoarece mi s-a spus ca el „seacă pieptul”. A fost o perioadă de chin pentru mine căci nu-mi puteam vedea fata chiar dacă locuiam în aceeaşi ogradă, dar până la urmă laptele mi-a dispărut şi m-am întors la copilul meu” , povesteşte Valentina Potapii, mama unei fetiţe de 6 ani.
Înţărcarea celui de-al doilea copil a fost o mare provocare şi pentru Galina Cojocari, care a fost nevoită s-o facă brusc. A fost o perioadă stresantă, atât pentru ea, cât şi pentru copil, care s-a aflat la bunici în această perioadă. Mama spune că trebuia să înceteze alăptarea pentru că nu mai avea linişte noaptea, copilul se trezea la fiecare oră şi mânca. Mai era şi în perioada examenelor şi acesta a mai fost un motiv de-a zice stop alăptării.
„Câteva zile am trăit un coşmar. Făcusem febră şi aveam dureri insuportabile. Am încercat să iau pastile de încetare a lactaţiei, dar farmacista refuzase să mi le dea, din motiv că se dă doar la indicaţia medicului, deoarece pot provoca reacţii adverse. Am încercat şi eu metodele tradiţionale ale înţărcării cu legatul sânilor şi mâncatul usturoiului... Momentul pe care nu-l pot uita şi acum a fost atunci când mi-au adus copilul acasă şi el timp de o săptămâna m-a respins, nici nu voia să se uite la mine. De aceea recomand tuturor mămicilor, dacă şi-au pus în plan să-şi înţarce copilul, să o facă treptat şi cu copilul lângă mamă, pentru că împreună vor depăşi mult mai uşor această perioadă”, a povestit mama.
Liudmila Zbigli, mămica unui băieţel de doi ani, spune că această perioadă a fost uşoară pentru ea, deoarece a ales să o facă treptat . „Pe băiat l-am hrănit doar cu un sân. L-am înţărcat uşor pentru că la noi terciurile erau pe prim-plan, iar sânul doar la desert. Timp de două săptămâni el uitase de sân. Mă storceam mai rar şi laptele dispăruse în decurs de-o săptămână”, și-a spus experiența Liudmila.
Irina Secu, medic pediatru, este de părere că înţărcarea bruscă nu este recomandată, pentru că mamele îşi expun copilul la stres enorm, dar şi ele au de suferit. „Dacă mama este nevoită să întrerupă brusc alăptarea, atunci se consultă cu ginecologul, pentru a primi pastile de stoparea lactaţiei. Totuşi vreau să menţionez că pastilele la fel nu sunt recomandate, deoarece au efecte secundare negative şi le sfătuiesc să evite întrebuinţarea lor. Durerile se pot cupa cu stoarcerea şi aplicarea cubuleţelor de gheaţă. Înţărcarea trebuie să se facă treptat ”, subliniază medicul.
Pentru a trece cât mai repede de acest proces chinuitor unele mămici recurg la diferite metode de stopare a lactaţiei, cum ar fi legarea sânilor. Întrebată dacă este benefică această metodă, medicul pediatru spune că şi această metodă nu se recomandă pentru că poate duce la diverse procese inflamatorii şi le recomandă mămicilor să nu stimuleze sânii prin masaj, să nu aplice băi calde şi comprese calde pe sâni, cât mai rar să stoarcă sânii, cât mai rar să aplice copilul la sân etc.
Foto simbol: dearmummy.ru