10 trucuri simple prin care să stimulezi inteligența bebelușului tău
- 2024-01-09
- 1186
Primul an de viață este extrem de important pentru dezvoltarea copilului din toate punctele de vedere, inclusiv din punct de vedere cognitiv. Iată câteva modalități simple și amuzante prin care putem stimula inteligența bebelușului.
Privitul direct în ochi – Este bine ca în puținele momente în care micuțul stă cu ochii deschiși să îl priviți direct în ochi, pentru că astfel i se dezvoltă memoria. Bebelușii recunosc chipuri încă de când li se dezvoltă privirea – mai ales pe al mamei.
Încurajează-l să se privească în oglindă – După ce a împlinit deja câteva luni, pune-l în fața oglinzii și lasă-l să se privească atât cât are răbdare. La început, va crede că este vorba despre altcineva și se va amuza teribil să îi zâmbească și să îi facă cu mâna.
Alăptează-l, dacă poți - Și fă-o cât de mult poți. Unele studii sugerează că acei școlari care au fost alăptați în copilărie au un IQ mai mare. Alăptarea îți oferă, de asemenea, timp suplimentar pentru a petrece timp cu copilul tău cântând, vorbind sau pur și simplu mângâindu-i părul.
Lungește momentul de schimbare a scutecului – Când îi schimbi scutecul, este recomandat să și povestești ce faci, pentru că astfel îl ajută să anticipeze rutina. Numește cu voce tare părțile corpului și hăinuțele cu care îl îmbraci.
Gâdilă-l - A învăța să râzi este primul pas către dezvoltarea simțului umorului. Să-i spui copilului tău „vin și te pap” înainte de a-l urmări și de a-l gâdila îl învață să anticipeze evenimentele.
Închide orice ecran – Privitul la ecrane, mai ales în primul an de viață, distruge neuronii. Copilul are nevoie de interacțiune 1 la 1, nu de privit la diverse emisiuni sau desene, oricât de educative ar părea.
Construiește-i o cursă cu obstacole – Fă-l pe micuț mai puternic, din punct de vedere fizic, construind o cursă cu obstacole pe care să îl înveți să le depășească. Folosește-te de perne, pilote, jucării de pluș și bucurați-vă de momentele de distracție care se creează.
Schimbă perspectiva – Mută scaunul bebelușului de la un loc de masă la altul. În acest fel, îi provoci memoria.
Jucați-vă de-a v-ați ascunselea -Renumitul joc face mai mult decât să provoace amuzament – îl învață că obiectele pot dispărea și se pot reîntoarce.
Citește-i cărți – Iar și iar! Bebelușii de până la 8 luni pot învăța să recunoască succesiunea de cuvinte dintr-o poveste simplă atunci când este citită de două sau trei ori la rând, o abilitate despre care se crede că îi ajută să învețe limba.