Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

5 greșeli pe care le fac părinții atunci când îi ajută pe copii la teme

5 greșeli pe care le fac părinții atunci când îi ajută pe copii la teme

Nu-i aşa că te-ai gândit de o mie de ori ce bine ar fi ca temele să nu mai existe? De ce să ne chinuim atâta cu toţii? Dispar temele, dispar problemele! Nici copiii și nici părinții nu vor mai fi nevoiți să petreacă 2-3 ore în fiecare zi cu nervi şi stres, rezolvând exerciţii. Dar nu totul este atât de simplu.

DE CE AI NEVOIE DE TEME PENTRU ACASĂ?

În Franța, cu ceva timp în urmă, au anulat, în urma unui proiect experimental, temele pentru acasă. Rezultatul a fost trist: nivelul de cunoștințe a scăzut brusc.

Majoritatea profesorilor crede că o școală fără teme pentru acasă este o utopie, iar anularea lor va duce la faptul că vor apărea lacune serioase în cunoștințele elevilor. La urma urmei, elevii nu îşi ascultă întotdeauna cu atenție profesorul în clasă. După cum se și spune: „îi intră pe o ureche şi iese pe cealaltă”.

Profesorii sunt siguri că materialul parcurs la oră trebuie neapărat fixat cu exercițiile de acasă. Acesta este un pas important în învățare. Fără el, asimilarea unui subiect nou s-ar putea să nu aibă loc. Informațiile vor „dispărea” pur și simplu din memorie după un timp.

PRIN URMARE, NU ESTE SUFICIENT CA ELEVUL DOAR SĂ AUDĂ EXPLICAȚIILE PROFESORULUI ÎN CLASĂ. PENTRU A ÎNVĂȚA CU ADEVĂRAT CEVA, TREBUIE SĂ APROFUNDEZE INFORMAŢIILE DOBÂNDITE.

Temele de acasă se dau pentru antrenament, ceea ce garantează fixarea cu succes a materiei parcurse. Mai mult, aceste teme îl învață pe elev să se autodisciplineze și să înveţe să-și gestioneze timpul. Iar aceste calități îi vor fi utile în viață.

DAR OARE CÂTE TEME SUNT ACCEPTABILE? NU EXISTĂ UN REGULAMENT SCRIS, DAR TIMPUL PETRECUT CU ELE NU AR TREBUI SĂ DEPĂȘEASCĂ:

– LA CLASELE 1-3 – NU MAI MULT DE 1,5 ORE;

– LA CLASELE 4-5 – NU MAI MULT DE 2 ORE;

– LA CLASELE 6-8 – NU MAI MULT DE 2,5 ORE;

– LA CLASELE 9-11 – NU MAI MULT DE 3,5 ORE

Să vedem câteva sfaturi utile pentru ca temele cu copilul tău să fie o plăcere, să vă conectați, să fiți eficienți, fără să vă obosiți sau să vă enervați.

  1. Pe cât este posibil, faceţi temele de dimineață. Dacă cel mic învață după masă, e perfect, dacă nu, măcar în week-end ai putea respecta această regulă. Trebuie să vă culcaţi devreme și să vă treziţi cât mai de devreme. Dimineața, creierul lucrează mult mai productiv şi este demonstrat faptul că ce face dimineaţa într-o oră și jumătate, îi va lua seara patru ore.
  2. Fă astăzi tema, chiar dacă ora este săptămâna viitoare. Pe principiul, “nu lăsa pe mâine ce poţi face azi”. Dacă elevul tău a avut azi o materie pe care o mai are abia săptămâna următoare, ar fi bine să faci astăzi tema pentru acasă. În primul rând, are lecţia proaspăt predată şi îi va fi mai uşor să ducă la îndeplinire sarcina, iar în al doilea rând, veţi câstiga timp şi nu veţi fi stresaţi saptămâna viitoare. Cu o zi înainte este suficient să repete subiectul studiat, care se va fixa mult mai bine şi va asimila mai repede materia.
  3. Părinții nu ar trebui să facă temele în locul copilului. Datoria unui adult este de a asculta răspunsurile orale, de a-l ajuta, de a-i explica ce nu a înţeles și de a urmări procesul de rezolvare a temei pentru acasă. Copilul trebuie să fie cel care face efectiv tema, altfel, toată procedura este inutilă. Nu va rămâne cu nimic nici după lucrul de acasă, cum nu a reţinut nimic nici în clasă. În plus, acasă, în linişte, tu, ca părinte, îţi vei da seama foarte uşor ce nu a înţeles, ce nu ştie şi poţi găsi o metodă de a-l ajuta ca să nu se adâncească şi mai mult golul de cunoştinţe.Părintele nu trebuie să facă el tema pentru acasă, el trebuie să explice, să îndrume, să pună întrebări ajutătoare, să încurajeze, iar copilul să culeagă laurii reușitei.
  4. Când începeți să faceți temele, îndepărtați de pe masă tot ce vă poate distrage atenția. Biroul trebuie să aibă doar cartea şi caietul de lucru, pentru ca cel mic să nu fie tentat să deseneze, coloreze sau să se joace cu ceva şi toată atenţia lui să fie concentrată doar pe exerciţiile pe care le are de făcut. De asemenea, televizorul să fie oprit, iar telefonul tău să fie în altă cameră tot din aceleaşi motive.
  5. Pune cât mai multe întrebări. Ca să vezi ce a înțeles, dacă a înțeles, dacă ştie sensurile cuvintelor şi dacă a priceput ce are de făcut. Mi s-a întâmplat să rezolv cu Sophia jumătate de problemă, destul de stufoasă, şi să uităm complet de cea de-a doua parte pe care o aveam de rezolvat.
  6. Dacă nu înţelege, desenaţi împreună pt vizualizare. 6 trandafiri, 6 lalele, 7 ghiocei… Indiferent că trebuie să-i adunaţi sau scădeţi, mai întâi desenaţi-i. Îi va fi mult mai uşor să rezolve problema, se va destinde şi se va relaxa, descoperind răspunsul chiar cu plăcere.
  7. Învață-l să folosească un dicționar. Aflați semnificația cuvintelor necunoscute, găsiți sinonimele, explicațiile şi regulile de scriere. Nu numai că va învăţa sensuri şi cuvinte noi, ci va învaţa să şi caute atunci când nu ştie ceva. Iar un carnețel de cuvinte, unde să treacă fiecare sens nou va face minuni cu vocabularul lui. Măcar o dată pe lună citiți toate cuvintele trecute în el. Verificați dacă mai știe sensurile. Repetați acțiunea până le va învăța pe toate.
  8. Nu lăsa pregătirea proiectelor pentru ultima zi. Un calendar poate ajuta! Unele eseuri sau lucrări complicate necesită timp şi analiză îndelungată. Ceea ce face aproape imposibil terminarea lor într-o singură zi. Ca să nu rişti ca puştiul tău să meargă cu tema nefacută, începeţi să lucraţi la ea din timp. Poate are un ierbar de făcut, evident că nu-l vei termina de azi până mâine sau poate trebuie să planteze o sămânţă care trebuie să şi răsară până la următoarea oră. Pregătiți-le din timp, distribuind încărcătura uniform.
  9. Începe cu temele uşoare şi faceţi pauze între materii. Ar trebui să începeţi cu sarcinile pe care copilul le face cel mai bine, pentru care îl poți lăuda și motiva pentru provocările ulterioare. Iar între teme, faceţi pauze scurte (fie pentru baie, fie pentru o limonadă) care vă vor relaxa puţin şi veţi reuşi să treceţi mai uşor de la un obiect de studiu la altul.
  10. Faceţi lucruri care îi plac după ce terminaţi temele. Mergeţi în parc, la plimbare cu bicicleta, la o îngheţată, lasă-l să se vadă cu prietenii sau s-o ajute pe mami în bucătărie. Orice îi place este binevenit, orice îl ajută să se relaxeze după o concentrare asiduă.

GREȘELILE PE CARE LE FAC PĂRINȚII ATUNCI CÂND ÎI AJUTĂ PE COPII LA TEME

  1. Fac temele în locul copilului. Chiar dacă îți pierzi răbdarea, rezistă tentației de a rezolva o problemă sau de a scrie o compunere pentru copilul tău. Datoria ta este de a sprijini, încuraja și ghida copilul în direcția corectă și nu de a-ți asuma tu responsabilitățile lui.
  2. Se enervează uşor. Dacă a face „temele” de fiecare dată se transformă într-un scandal, atunci cu timpul, relațiile cu cel mic se vor degrada puternic. Îndeplinirea acestor sarcini nu trebuie să devină tortură pentru el. Cu timpul, va înceta să vă mai ceară ajutorul, oricât de greu îi va fi.
  3. Jignesc copilul. Nu-l poți certa pentru că nu ştie ceva, nu-l poţi numi cu cuvinte urâte și nici umili. Nu utilizați comparații toxice cu alți copii. Nu-l caracteriza cu expresii de genul „Scrii cu picioarele!”, „Nu te duce deloc capul!”. Îi va dispărea de tot încrederea în el şi îl va îndepărta foarte mult de tine.
  4. Îl amenință. „Dacă nu înveți, vei mătura străzile!” Aceasta este o perspectivă destul de îndepărtată și neclară pentru copil, dar, în acelaşi timp, ştie că nu este de bine şi mai ales, ştie că vă dezamăgeşte. Vor funcţiona şi veţi avea rezultate mult mai bune dacă veţi folosi atitudini pozitive: „Mă bucur, sunt mândru de tine!”.
  5. Încearcă mita pentru copil. „Citește un capitol din carte şi te poţi juca o oră pe calculator”. Nu este deloc în regulă. Copiii trebuie să înțeleagă că învață pentru ei înșiși și nu pentru mama lor și nici pentru „bomboane”. După ce se vor obișnui cu motivația greșită, vor înceta să mai facă ceva pentru asta. A face lucrurile din propria inițiativă trebuie să fie cel mai motivant. Copilul va fi mereu mândru de propriile rezultate și de încrederea în sine.

Temele de acasă sunt o mare oportunitate de a dezvolta abilități de diligență, perseverență și autocontrol. Copilul va învăța să nu renunțe și să meargă până la capăt când îi este greu, când crede că nimic nu-i va ieși. Eforturile lui vor fi foarte curând răsplătite și veți savura împreună cu mare plăcere succesul.

Sursa: taticool.eu

Share:

Articole recomandate