Odoraș.

Odoraș.

Linex

Nu le mai „tăiați” bebelușilor unghiile cu dinții!

Nu le mai „tăiați” bebelușilor unghiile cu dinții!

Există din străbuni acel mit conform căruia la bebeluș unghiile nu se taie ci se rod de către mamă cu dinții. Bine, în perioadele vechi-străvechi nu existau foarfece, mai ales de astea mici și cu vârfurile rotunjite, potrivite pentru bebeluși, și au crescut generații întregi cu unghiile roase de dinții părinților. Dar în zilele noastre această metodă este nelalocul ei.

Nu le mai „tăiați” copiilor unghiile cu dinții! De ce? Despre aceasta a vorbit medicul pediatru Anca Cochino. „Este periculos ca mama să roadă unghiile bebelușului. În gură sunt foarte mulți microbi, iar pielea bebelușului se poate infecta foarte ușor. Mușcătura de om este foarte septică, transmite mulți microbi diferiți deodată. Este mai periculoasă decât mușcătura de câine, de exemplu”.

Medicul recomandă tăierea unghiilor la bebeluș cu forfecuțe mici speciale, cu vârf rotunjit sau cu unghiere speciale pentru bebeluși.

Tăierea unghiilor nu trebuie să vă sperie. Cu ustensilele potrivite, nimic rău nu se poate întâmpla. Există diferite variante pe piață, le găsiți în farmacii sau în magazinele cu produse pentru copii. Nu costă o avere și sunt special concepute fără vârfuri ascuțite în care copilul să se poată înțepa.

Depinde numai de voi să identificați momentul cel mai potrivit în care bebe să stea cât de cât nemișcat pentru a-i putea tăia unghiile: fie când doarme, fie după ce tocmai a fost hrănit sau chiar în momentele în care sunteți numai voi doi și vă alintați.

 

Informații și foto: totuldespremame.ro; exquis.ro

Share:

Articole recomandate