Alimentația corectă a copilului de 1-3 ani
- 2018-06-07
- 5500
După vârsta de 1 an apar schimbări nu doar în ceea ce privește dezvoltarea copilului, ci și în alimentația lui. Una dintre acestea este și faptul că micuțul trebuie să își ia nutrienții necesari în mare parte din alimentație, și nu din laptele matern.
De asemenea, micul dejun trebuie să fie de acum unul mai consistent, iar fructele pot să fie mâncate ca gustare. Ar trebuie să se introducă cât mai multe alimente care au nu doar gusturi, ci și texturi diferite. După vârsta de 1 an poate apărea deficiența de fier, iar o bună modalitate prin care poate să fie prevenită este consumul de alimente precum carnea, peștele, ficatul, spanacul și cerealele integrale.
Alimentația copilului presupune trei mese principale pe zi - micul dejun, prânzul și cina, și două gustări.
Specialiștii de la Mayo Clinic din SUA recomandă ca în acest interval de vârstă alimentația zilnică să cumuleze aproximativ 1000-1400 de calorii, în funcție și de nivelul de activitate al copilului, dar și de dezvoltarea lui.
De asemenea, în dieta zilnică ar trebui incluse 50-100 de grame de proteine, o cană – o cană și jumătate de fructe, o cană – o cană și jumătate de legume, 80-150 de grame de cereale (indiferent că este vorba de orez, paste), dar și echivalentul a două căni de lactate.
Despre alimentația piciului de până la un an puteți citi AICI.
foto simbol: mioby.ru