Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

Injecții pentru stimularea vorbirii? Poveștile unor mame care au trecut prin așa ceva şi ce spun specialişti

Injecții pentru stimularea vorbirii? Poveștile unor mame care au trecut prin așa ceva şi ce spun specialişti

O vorbă din bătrâni spune că odată ce femeia rămâne însărcinată trebuie să împărtăşească vestea celor care o cunosc, pentru că în caz contrar copilul poate începe a vorbi mai târziu. Sunt multe cazuri când se poate observa că copiii înţeleg tot ceea ce se întâmplă în jurul lor, răspund anumitor sarcini date de adulţi, dar nu vor să vorbească. Să fie vorba de vre-o problemă medicală sau poate e un moft de-a copilului? Am mai auzit și că uneori copiilor pot să li se prescrie și anumite preparate medicamentoase pentru a stimula copilul să vorbească. Aflăm povestea unor mămici care s-au confruntat cu astfel de cazuri.

Svetlana Groza mamă a doi copii, povesteşte că unul dintre copiii ei a pronunţat primele cuvinte la 8 luni după care a încetat să mai scoată vreun cuvânt. Bucuria s-a produs pe la vârsta de 3 ani când copilul  singur a început să vorbească şi de atunci gura nu i se mai oprea.

Auzeam tot felul de replici din partea persoanelor precum că copilul meu nu vorbeşte deoarece nu mă ocup suficient de bine cu el, că este mut, şi multe alte comentarii neplăcute din partea lor. Am apelat la un medic neurolog pentru copii şi el mi-a prescris un tratament injectabil. Până ai administra acel tratament copilul era foarte activ şi se dezvolta corespunzător vârstei lui, unica problemă era că nu voia să vorbească. După administrarea acelui medicament injectabil situaţia s-a schimbat. Copilul devenise mai pasiv şi avusese chiar şi nişte reacţii adverse ceea ce m-a determinat să nu-l mai administrez. Mă ocupam intens cu el şi comunicarea a fost primordială. Trăiam cu speranţa că va veni şi ziua când va începe singur să vorbească. Minunea s-a produs la vârsta de 3 ani şi de atunci  vorbeşte fără nici o problemă”, a recunoscut mămica.

Și Galina B. (care dorește să-și ascundă identitatea), la fel mamă a doi copii, a spus că medicul neurolog pentru copii i-a prescris tratament injectabil deoarece copilul ei nu vorbea la vârsta de 3 ani și 8 luni. După mai multe controale medicale pe la psihologi și logopezi a hotărât să încerce și această metodă injectabilă.

„Eram deprimată şi-mi făceam griji. Lumea mă judeca spunând că nu-i acord atenţia cuvenită. Avea 3 ani şi 8 luni şi nu voia deloc să vorbească, cu toate că înţelegea absolut tot. Am apelat la sfatul unui medic neurolog şi el atunci mi-a zis că cefalhematomul de la naştere ar putea fi o cauză şi că ar trebui să-i fac timp de 10 zile injecţii. Nu făcuse reacţii adverse la  acel medicament, dar nici schimbări mari nu observasem. La vârsta de 4 ani şi ceva începuse să lege cuvinte şi să formeze propoziţii scurte. Şi acum, la vârsta de 6 ani,  avem dificultăţi în vorbire, dar ne ocupăm regulat cu el”, povesteşte mama.

Liudmila Gorea, medic neurolog, este de părere că până a face acest pas în administrarea injectabilă la copii trebuie să facem mai multe investigaţii pentru a stabili diagnosticul exact al copilului şi  care este cauza că nu vrea să vorbească. Mulţi copii cu întârzieri de vorbire încep singuri să vorbească în cele din urmă. Atunci când este clar faptul că în cazul copilului tău există întârzieri semnificative în ceea ce priveşte abilitatea de a vorbi, e timpul să ceri o evaluare medicală unui pediatru sau a unui alt specialist calificat din domeniul sănătăţii, ca să te asiguri că nu există anumite cauze medicale care provoacă întârzierile de vorbire.

După ce a fost realizat examenul medical, ar putea fi recomandată şi evaluarea unui logoped, a unui psiholog sau a unui psihopedagog şi dacă nici asta  nu are succes, atunci se consultă medicul neurolog pentru ai stabili diagnosticul exact al copilului şi  se prescrie tratament. Însă dacă până la un an el nu produce sunete, silabe, gângureli, deja e un motiv de îngrijorare. Depinde şi de stimularea verbală de care are parte copilul şi de felul naşterii lui: dacă a fost născut la termen sau prematur. Auzul este primul simţ care se dezvoltă, astfel că dacă un copil aude şi este stimulat, se va dezvolta normal. Doar să nu fie vorba de probleme medicale sau cauze congenitale ce împiedică achiziţia limbajului. „Tratamentul injectabil poate avea succes, dar şi efecte adverse ce pot să-l traumatizeze şi mai tare pe copil, însă  depinde de organismul fiecăruia, cum  face faţă acestui preparat. Cel mai bine, până a recurge la această metodă injectabilă, ar trebui să ne informăm şi să facem investigaţiile necesare, pentru a stabili cu exactitate cauza reală”, spune medicul.

Logopedul Viorica Popescu vine în ajutor tuturor părinților, cu un sfat care merită de urmat atunci când se confruntă cu astfel de cazuri. Fiecare copil este unic , având ritmul lui de dezvoltare psihică. Pentru a o stimula vorbirea copilului, trebuie sa faci foarte multe exerciții de vorbire cu el, întrucât limbajul nu se dezvoltă de la sine, fără să depui un efort susţinut. Încurajează-ţi copilul să vorbească cât mai mult şi corect , repetând unele cuvinte; vorbeşte cât mai des cu el, pronunţând cuvintele în mod clar şi distinct; ascultă când copilul vrea sa spună ceva şi nu-l forţa niciodată să vorbească, ci stimulează-i prin joc dorinţa de a vorbi; nu da semne de nerăbdare atunci când copilul vorbeşte prea lent sau face greşeli.

 

Foto simbol: babyben.ru

Share:

Articole recomandate