Masturbarea la copii trebuie să îngrijoreze părinții? Psihoterapeutul răspunde

Masturbarea la copii trebuie să îngrijoreze părinții? Psihoterapeutul răspunde

Psihoterapeutul Diana Stănculeanu a fost întrebată dacă există comportamente sexuale în rândul copiilor care ar trebui să ridice un semn de întrebare părinților. Vedeți mai jos ce răspuns a oferit medicul.

„Comportamentul cu cele mai mari șanse de a duce îngrijorările părinților la cote maxime este masturbarea – un comportament cu care experimentează cei mai mulți dintre copiii mici sau de vârstă preșcolară, care este realizat inițial ca exercițiu de explorare a propriului corp dar care tinde să fie realizat frecvent deîndată ce copilul trăiește plăcerea asociată lui.

Comportament firesc de explorare, masturbarea poate prilejui discuții constructive între copii și părinți, despre corp și cum funcționează acesta, despre atingeri potrivite și nepotrivite, despre intimitate, granițe și faptul că corpul nostru ne aparține 100% și este extrem de important să decidem autonom să îl protejăm de orice ar putea să genereze riscuri în preajma sa.

Copiii au nevoie să învețe că, având de-a face cu părțile intime ale corpului nostru (acelea pe care nu le vede nimeni în afară de noi, pe care părinții/ îngrijitorii de bază/ medicul/ asistenta le văd doar în situații bine definite, specifice), masturbarea se face doar în intimitate. Ce este important de precizat este că orice preșcolar va prefera oricând o activitate de joc sau de conectare cu părintele, în locul unui comportament de masturbare. Atunci când părintele reușește să gestioneze cu calm, firesc și consecvență masturbarea copilului său, comportamentul de regulă dispare de la sine.

Când acest tip de comportament se stabilizează, cu frecvență foarte mare în conduita copiilor, este adesea un semnal de alarmă pentru echilibrul emoțional al acestora. Pe măsură ce copiii cresc, îngrijorările părinților se îndreaptă către consumul de pornografie online în rândul școlarilor și puberilor de 8-10 ani sau către debutul precoce al relațiilor sexuale, în rândul adolescenților.”

Întrebată la ce vârstă ar trebui părinții să discute cu cei mici despre sex și sexualitatea la copii. medicul a răspuns:

„Mult mai devreme decât probabil s-ar aștepta. Controversa ce înconjoară adesea subiectul educației sexuale, precum și dificultățile emoționale ale adulților în abordarea acestui subiect, generează o astfel de întrebare precum și tendința de a amâna. Educația sexuală trebuie să înceapă însă simultan cu educația copiilor noștri despre orice altceva pe lumea asta; poate să înceapă conștient și asumat deîndată ce copilul achiziționează limbajul. Cu ajutorul cuvintelor, fiecare copil “etichetează”, ca mai apoi să înțeleagă, universul uman și fizic. Îi învățăm cu blândețe și răbdare că au nas și urechi, picioare, ochi și gură, buric și coate. În același context trebuie să învețe și denumirea și apoi funcțiile organelor genitale.

Este vorba despre corpul lor și despre funcționalitatea acestuia și este primul pas pe care îl facem pentru a ne asigura că copiii noștri învață sănătatea și protecția. Pe măsură ce cresc, informațiile oferite se diversifică, capătă complexitate și acoperă mult mai mult decât anatomia corpului uman, migrând către emoții și relații, către concepte superioare care țin de intimitate, stare de bine cu sine, stimă de sine, relații, acceptare, încredere, atașament, respect, comunicare și iubire.

Copiii noștri se pot întâlni teoretic cu mai multe categorii de ”educatori sexuali” – părinții, școala, gașca, mass-media, mediul online. Știm în acest moment câtă educație sexuală se desfășoară în perimetrul școlii, ca parte a procesului de educație formală – ZERO.

Gașca oferă cu siguranță niște informații din această zonă și reprezintă cu un context de modelare a atitudinilor, așteptărilor, regulilor, comportamentelor unei generații cu privire la sexualitate. Pentru a evalua corectitudinea, sănătatea, maturitatea, responsabilitatea și înțelepciunea acestora, este suficient să ne reamintim felul în care noi, adolescenții de ieri, adulții de astăzi, am fost educați în propriile noastre găști.

Mass media contribuie cu siguranță prin stereotipurile pe care le propagă, la conturarea unui nivel toxic de așteptări ale adolescenților cu privire la propriul corp și propria imagine corporală, propriile relații, propria conduită socială, emoțională, sexuală, în context relațional. Cât despre online – realitatea virtuală este cealaltă dimensiune în care se petrece viața copiilor noștri; este o dimensiune cu care mulți dintre noi, adulții, nu ne simțim foarte confortabil, pentru că nu o cunoaștem atât de bine ca ei.

Este o lume la un click distanță, cu o poartă de acces uriaș de largă, fără paznic care să ne întrebe încotro mergem, dacă ne-am pierdut, sau mai mult, dacă este în regulă să fim acolo. Reglementările cu privire la “prezența” copiilor în online sunt departe de a avea coerență și consistență. Ce vreau să spun cu toate cele enumerate, este că marele avantaj al părinților în raport cu educația sexuală a copiilor lor este că pot fi primii. Dacă vom renunța la acest privilegiu, alegând să începem educația sexuală a copiilor în momentul în care considerăm noi că ei sunt pregătiți pentru asta, s-ar putea să fim într-o mică întârziere de 10-12 ani. Copiii noștri primesc oricum un soi de educație sexuală, fie că ne place, fie că nu, chiar dacă noi alegem să ne excludem din echipa de potențiali educatori.”

Sursa: unica.ro
 

Adaugă comentariu