Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

Părinții au inițiat o petiție online: Suntem contra vacanței de 42 de zile în grădinițe

Părinții au inițiat o petiție online: Suntem contra vacanței de 42 de zile în grădinițe

Ministerul Educației pregătește un Regulament, care prevede că grădinițele vor avea 42 ZILE de VACANȚĂ OBLIGATORIE în fiecare vară și care este ținut în mare secret, și nu este cel puțin publicat pe pagina Ministerului Educației, se spune în petiția online inițiată de părinți.

“Cu mare regret, noi, părinții copiilor care frecventează sau vor frecventa în curând grădinițele din țară, am primit în sfârșit o confirmare oficială că înalții funcționari din domeniul educației vor să adopte un document normativ, care prevede 42 zile de vacanță obligatorie în grădinițe.

Suntem indignați că aceste prevederi, atât de importante pentru cei 150 000 de copii care frecventează instituțiile preșcolare din tara noastră, au fost incluse în mare taină, fără consultări deschise cu societatea civilă, cu părinții, fără a fi publicat cel puțin un articol în presă sau pe pagina web a Ministerului.

Constatăm că prin astfel de acțiuni, autoritățile, în special Ministerul Educației, se arată complet nepăsător față de acești copii, dar și manifestă o lipsă totală de respect față de părinții acestora, de la care lunar percep taxe de sute și mii de lei pentru susținerea instituțiilor preșcolare și nu numai.  

În acest context, dorim să întrebăm Ministerul Educației:

- de ce nu s-a luat în considerație faptul că instituțiile preșcolare prestează servicii de utilitate publică, iar regimul lor de lucru asigură posibilitatea părinților de a avea un loc de muncă și un venit pentru a-și întreține familia?

- care este argumentarea și necesitatea stringentă a includerii în documentul normativ a prevederilor privind vacanța obligatorie de 42 de zile?

- a cui interese, de fapt, promovează această prevedere -  a copiilor sau a funcționarilor și angajaților din domeniul învățământului preșcolar?

- au fost consultate datele statistice privind traumatismul și morbiditatea în rândul copiilor pentru localitățile și sectoarele or. Chișinău, care practică închiderea grădinițelor pentru o perioada îndelungată? 

- care sunt avantajele/beneficiile copiilor și părinților în rezultatul adoptării prevederii menționate?

- în grija cui vor rămâne copiii părinții cărora au concedii de maximum 28 de zile, dar și cei ai căror angajatori nu permit plecarea în concediu pentru o perioadă mai mare de 2-3 săptămâni (fiindcă alte instituții și întreprinderi funcționează fără vacanțe, iar angajații pleacă pe rând în concediu)?

- de ce părinții, în calitate de plătitori de impozite, urmează să primească cu 15% mai puține servicii educaționale și de întreținere în instituțiile preșcolare, în timp ce reținerile din salarii (suma impozitelor) crește de la an la an?

Reieșind din cele expuse S O L I C I T Ă M:

- anularea necondiționată a prevederilor privind sistarea activității grădinițelor pentru un termen de 42 zile;

- publicarea pe pagina web a Ministerului Educației a proiectului Regulamentului- cadru al instituției de educație timpurie, dar și a altor proiecte de documente normative în proces de elaborare;

- organizarea audierilor publice și dezbaterilor privitor la proiectul Regulamentului - cadru al instituției de educație timpurie.  ”

Petiția poate fi semnată AICI.

Citește și:

Vacanțe obligatorii de 42 de zile pentru toate grădinițele din țară

Foto: petitieonline.com

Share:

Articole recomandate