(FOTO) Cum arată şcoala în timpul epidemiei și ce reguli urmează elevii care au revenit la ore în Germania și în China

(FOTO) Cum arată şcoala în timpul epidemiei și ce reguli urmează elevii care au revenit la ore în Germania și în China

Epidemia care a luat peste 250.000 de vieţi în doar patru luni şi a contaminat peste 3,7 milioane de pământeni a dat peste cap totul! Luni, 4 mai, şcolile din Germania şi-au deschis porţile. Însă pe holuri nu a mai răsunat hărmălaia tradiţională din pauze. Copiii au respectat regulile impuse de teroarea COVID-19.

Acum copiii au descoperit un mediu rigid, în care regulile impuse de măsurile de prevenire a răspândirii noului coronavirus puneau jocul, glumele şi copilăria pe plan secund. Elevii din clasa a X-a de la Schillerschule, din Ettlingen, au început pregătirea pentru examene încă de săptămâna trecută. Luni, 4 mai, în aceeaşi şcoală şi-au făcut apariţia şi micuţii din ciclul gimnazial şi primar.

Coridoarele şi holurile şcolii erau marcate cu benzi galbene şi pe pereţi au fost montate afişe cu instrucţiuni stricte: păstrarea distanţei de 1,5 metri, folosirea măştilor de faţă, a mănuşilor şi spălarea regulată a mâinilor. Astea sunt regulile noii normalităţi, a explicat, pentru Bild, profesoara Katharina Schneider. Germania a înregistrat până marți peste 7.000 de decese şi 167.000 de persoane contaminate din cauza noului coronavirus.

Conform Deutsche Welle, numai copiii din clasele terminale au putut merge la şcoală din data de 4 mai, pentru a evita aglomerarea instituţiilor de învăţământ. Băncile de doi elevi au fost folosite pentru un singur copil şi întreaga şcoală este supusă unui ritual de dezinfectare strictă efectuată în trei momente-cheie ale zilei: dimineaţa, la prânz, între schimburi şi seara. La intrarea în clase au fost montate pompiţe cu dezinfectanţi pe bază de alcool.

Grădiniţele rămân închise momentan în Germania. Locurile de joacă se deschid treptat în cursul acestei săptămâni şi copiii sunt instruiţi să poarte măşti şi mănuşi când merg cu autobuzul către casă. În mijloacele de transport în comun trebuie respectată cu sfinţenie regula distanţării la 1,5 metri.

În timpul pauzelor, profesorul Andreas Otte este responsabil cu supravegherea copiilor pe holurile şcolii pentru a veghea ca distanţa socială să fie respectată. Copiii sunt cuminţi pentru că au auzit la televizor când Angela Merkel a avertizat: „dacă rata infectărilor creşte iar, ne întoarcem în izolare”. După aproape opt săptămâni în casă, nimeni nu mai vrea asta.

Și China, de unde a pornit totul, dar care deja a ieșit din carantină, a impus anumite reguli de protecție. Astfel, acolo şcolile din ciclurile primar şi gimnazial şi-au deschis porţile la 27 aprilie. Inclusiv elevii de liceu au putut reveni în campusuri, iar studenţii vor relua cursurile la 11 mai. Regulile de distanţare şi de prevenire a răspândirii noului coronavirus sunt respectate cu sfinţenie. La ciclul primar, părinţii le-au confecţionat copiilor băscuţe cu „aripi” care să îi oblige pe ceilalţi colegi să nu se apropie la mai mult de un metru. Băscuţele sunt inspirate din coifurile din timpul Dinastiei Song, din secolul X. Micuţii vin la şcoală cu măştile pe faţă şi evită să meargă cu autobuzul înapoi, unii dintre ei având de parcurs şi 3-4 kilometri. „Ideea părinţilor a fost foarte bună. Inclusiv adulţii care îi văd pe copii pe stradă îşi amintesc să se distanţeze unul de celălalt”, a declarat Eileen Chngyin Chow, profesoară la Universitatea Duke.

 

Sursa: click.ro

Adaugă comentariu

Închide