Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

De la 120 la 60 de kilograme. O tânără a reușit schimbarea extraordinară în doar 11 luni

De la 120 la 60 de kilograme. O tânără a reușit schimbarea extraordinară în doar 11 luni

Josephinei Desgrand, din Queensland, Australia, nu se mai recunoaște în propriile poze făcute un an în urmă. Tânăra a reușit, la propriu, să se înjumătățească, iar după această reușită susține că e mai fericită decât oricând.

Transformarea totală a durat 11 luni. E drept că Josephine e la o vârstă la care corpul răspunde mult mai bine la astfel de schimbări. Acum tânăra e în vârstă de 17 ani și recunoaște că mereu i-a plăcut să mănânce mult, iar de sport nici nu voia să audă. Ajunsese să cântărească peste 120 de kilograme și nu se putea apropia de hainele potrivite vârstei sale. Își dorea să slăbească, însă nu făcea nimic concret în această direcție.

Eram într-un cerc vicios: îmi doream mult să slăbesc, apoi îmi spuneam că e prea greu, după care mă convingeam că sunt fericită în pielea mea de supraponderală”, povestește fata, care își amintește că întotdeauna când mergea undeva își făcea griji dacă va încăpea în scaun sau dacă centura de siguranță o va cuprinde.

Apoi, într-o zi, am refuzat să mă mai gândesc și am trecut la acțiune. Sună ușor, dar nu a fost. Am căutat pe internet, m-am documentat. Eram pregătită, îmi doream foarte mult să slăbesc”, mai povestește Josephine. Inițial, a așteptat o vreme, sperând că într-o zi se va trezi cu un chef nebun de alergat sau fără poftă de ceva dulce. Dar cum această zi nu a venit, a fost nevoită să treacă la acțiune.

Concret, a renunțat complet la zahăr și a redus cantitatea de carbohidrați. După părerea ei, cel mai mult a ajutat-o excluderea zahărului din dietă. „Decizia de a renunța complet la zahăr a fost cea mai bună din viața mea. A fost foarte dificil la început. Primele două săptămâni au fost extrem de grele, însă determinarea mea a fost cea care a biruit. Apoi, a devenit un obicei”, mai spune Josephine. Tânăra admite că primele săptămâni au fost chiar „dureroase”, că dieta o făcea să fie morocănoasă, că era tot timpul obosită și nu mai era prezența plăcută pe care o știa toată lumea.

În ciuda acestor aspecte, a continuat. A luat legătura și cu un antrenor de fitness și s-a apucat serios de treabă. Mergea la sală de două – trei ori pe săptămână, pentru ședințe de 20 de minute.

Porțiile au devenit mai mici, la micul dejun a început să consume ouă, la prânz salată cu pui, cartofii obișnuiți au fost înlocuiți de cei dulci, iar la cină era nelipsită friptura.

Iar rezultatele au început repede să se vadă. Acum încape pe un singur crac în vechea sa pereche de pantaloni. Iar în celălalt crac încape prietenul ei. „Mi s-a schimbat viața complet. Nu mă mai ascund, am multă încredere în mine. Am jucat rolul principal într-un musical, la școală. E ceva ce nu aș fi făcut înainte, pentru că eram foarte timidă și stânjenită de greutatea mea”, povestește fata.

După ce a postat pe Instagram fotografii din cursul transformării sale, a început să fie asaltată de oameni care o luaseră deja ca model. „O doamnă mi-a trimis fotografii cu propria transformare săptămâna trecută. A pierdut peste 25 de kilograme de când mi-a citit povestea și de când vorbește cu mine, ceea ce e incredibil”, povestește Josephine.

Tânăra are și un sfat pentru cei care încă stau pe gânduri, deși știu că ar fi mult mai fericiți dacă ar slăbi: „Începeți! Nu mai amânați! Imaginați-vă peste câteva luni. Nu e o călătorie ușoară, însă merită cu vârf și îndesat! Dacă eu am putut să o fac, oricine poate!”.

 

Sursa: libertateapentrufemei.ro; instagram.com/nolongerfatjosie

Share:

Articole recomandate