Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

Ce spune zodia despre copilul tău

Ce spune zodia despre copilul tău

Se pare că zodia poate dezvălui multe despre personalitatea copiilor noştri. Ne ajută să le înţelegem  mai bine caracterul, sau să percepem de ce copiii noştri reacţionează într-un mod sau altul în anumite situaţii. Mai jos avem câteva caracteristici ale copiilor din fiecare zodie, care ar putea să ne sugereze cum anume să ne educăm copiii în funcţie de semnul astral pe care aceştia îl deţin.

 

Copilul Berbec

Copilul Berbec are multă energie, care trebuie canalizată într-o activitate constructivă. Acest copil va fi tot timpul pus pe grabă şi va explora lumea exact aşa cum va vrea. Copilul Berbec este foarte independent şi nerăbdător să facă lucruri de unul singur. Rezolvând unele probleme fără ajutorul părinţilor, va avea o mare satisfacţie. Totuși, depinde foarte mult de educația oferită în primii ani de viață, pentru a orienta energia și forța copiilor din această zodie în cea mai bună direcție.

Copilul Taur

Copilul Taur are nevoie să-şi descopere singur capacităţile şi nu reacţionează pozitiv dacă este împins din spate. Calm în interior, deţine siguranţa şi capacitatea de a-i consola pe alții, dar şi pe el însuşi. Dacă Taurii se simt protejaţi, au capacitatea de a transmite persoanelor din jur linişte şi pace. Este fascinant să observaţi puterea şi loialitatea de care dau dovadă copiii Tauri.

Copilul Gemeni

În primii ani, copiii Gemeni au nevoie de o stimulare mentală. Acest copil este născut cu o capacitate mare de a comunica, totul îi stârneşte curiozitatea, iar acest lucru înseamnă că va pune multe întrebări. Acest copil nu va fi niciodată singur, deoarece încrederea în sine îl va ajuta să-şi facă noi prieteni foarte uşor.

Copilul Rac

Este un copil care are nevoie să se simtă în siguranță, el va simți imediat orice vibrație negativă din jurul său. De aceea, evitați certurile și discuțiile aprinse în prezența sa. Deoarece Racul este semnul Mamei, elemente ca hrana, familia, dispoziția schimbătoare sunt accentuate la acest copil. 

Copilul Leu

Leul este, mai presus de toate, puternic. Cu un copil Leu in familie, viața părinților va pivota în jurul acestui adevărat magnet. Copil fiind, știe să se facă plăcut și își face cu ușurință prieteni, îi place să intre în contact cu multă lume. Copilul Leu este un lider înnăscut, îi place distracția și își dorește să locuiască în cea mai confortabilă cameră din casă.

Copilul Fecioară

Țineți cont de faptul că acest copil este unul deosebit și are nevoie de o rutină zilnică. De asemenea, copilul Fecioară este capabil să se joace ore în șir de unul singur, simțind prea puțin nevoia să aibă companie sau să i se dea mare atenție. Iubește curățenia și ordinea și este un pic timid.

Copilul Balanță

Fermecător din naștere, oamenii nu se pot abține să nu-l mângâie și să-l răsfețe. Cu un caracter temperat și foarte plăcut, copilul Balanță adoră să aibă multă lume în jurul lui, nu-i place să fie singur. Într-un grup de copii, va ști să se integreze perfect, expunându-și  calitățile cum ar fi: diplomația și sociabilitatea.

Copilul Scorpion

Este copilul care va încerca să-i manipuleze permanent pe toți cei din jurul său, absorbind energia tuturor. Copilul Scorpion este  puternic și un pic misterios, acest lucru făcându-i pe părinți să își dea seama cu greu ce-i trebuie atunci când plânge. Uneori, este vorba de ceva ce nu stă în puterea părinților să rezolve, de aceea este greu să înțelegi un astfel de copil. Totuși, cu răbdare și înțelegere, toate lucrurile se rezolvă.

Copilul Săgetator

Săgetătorul este dornic şi nerăbdător să-şi facă prieteni, iar copilul Săgetător îi face până şi pe cei mai duri oameni să zâmbească. Acesta nu este un extrovertit precoce, ci doar are încredere că oamenii îl vor place, şi chiar aşa este. Are un simţ dezvoltat al umorului, este spontan, plin de energie şi trăieşte viaţa din plin.

Copilul Capricorn

Copilul Capricorn îşi impune standarde înalte şi face tot posibilul se le îndeplinească, conştient că eforturile depuse trebuie sa fie mari. Oricât de mult va dura, el va continua să-şi ducă la bun sfârşit proiectul ignorând orice distragere a atenţiei. În cele din urmă el doreşte apreciere, respect şi să fie luat în serios. 

Copilul Vărsător

Vărsătorul este un spirit liber. El trebuie să-şi dea singur seama cine este. Încă de mic, copilul Vărsător are o dorinţă puternică de a fi diferit, putând fi considerat o fire rebelă, dar care este de fapt o căutare a propriei persoane. Schimbările şi surprizele îl fac să se simtă că trăieşte viaţa din plin, iar rutina este exact contrariul.

Copilul Pești

Intuiţia este cea care îndrumă copilul Peşti în viaţă. Comportamentul său blând îi linişteşte pe oameni şi le oferă mai multă încredere în sine. Copilul Peşti este foarte atent cu cei apropiaţi, dar mai ales cu sentimentele lor. Este capabil să şteargă linia care desparte lumea imaginaţiei de cea reală şi să vadă viaţa cu alţi ochi.

Text în baza materialelor de pe www.desprecopii.com

Foto: sfatulparintilor.ro

Share:

Articole recomandate