Adela Popescu la al treilea copil: De data asta n-am simțit nicio urmă de depresie post-natală
- 2021-11-11
- 3482
Adela Popescu a revenit pe sticlă la doar două luni după ce a născut a treia oară și a vorbit despre motivele pentru care s-a întors atât de repede la muncă. Prezentatoarea a subliniat că revenirea sa la „Vorbește Lumea” nu a afectat programul bebelușului și nici procesul de alăptare. Iată cum se descurcă vedeta și Radu Vâlcan cu cei trei copii.
Întrebată de ce a luat decizia de a reveni atât de repede la muncă, Adela a specificat că această schimbare nu a avut un impact negativ asupra alăptării.
„Da, m-am întors la fel de repede cum m-am întors la Alexandru, și asta nu mi-a afectat nici alăptarea. Se poate rezolva. Așa cum am spus adineauri, când plec de acasă îi las copilului niște lapte stocat într-un biberon, în așa fel încât să-i acopăr o masă, pentru că exact atât lipsesc de lângă el, și-l preiau la 13.30, când începem din nou să fim mamă și bebeluș. Sigur că se poate! Evident, diminețile, când mă trezesc ca să mă pregătesc pentru emisiune, probabil că aș mai dormi, dar oricum n-aș putea să fac asta, pentru că cei mici trebuie pregătiți de grădiniță. Și atât eu, cât și Radu am fi făcut asta, ne-am fi trezit.
Pe de altă parte, ca stare de spirit, faptul că ies în fiecare zi din casă, că cineva mă machiază, mă îmbracă frumos și, cumva, îmi distrage atenția de la treburile casnice, asta m-a ajutat să mă pun pe picioare foarte repede. Chiar dacă de data asta n-am simțit nicio urmă de depresie post-natală sau mai știu eu ce. E foarte important să externalizezi anumite lucruri pe care tu nu poți să le faci. Avem foarte mare noroc și cu ajutorul bunicilor, de fiecare dată. De regulă, copiii petrec weekendul cu ei, astfel încât ne putem relaxa, în timpul săptămânii merg la grădiniță până la ora patru. Deci, se poate”, spune Adela.
Având trei copii mici acasă, Adela a fost întrebată cum se concentrează în timpul emisiunii în direct. Prezentatoarea TV a menționat: „Cu siguranță. Și nu pentru că aveam trei copii, ci pentru că deja stăteam de câteva luni acasă, iar în această meserie îți poți ieși din mână. Și mă temeam că nu voi reuși să mă completez așa cum mi-aș dori cu Shurubel și Bogdan, mă gândeam că nu știam cum vor arăta hainele pe mine, în ciuda faptului că mai am doar câteva kilograme de dat jos. Deci temeri au existat, dar mă bucur că lucrurile se așază frumos”, explică Adela.
Sursa: viva.ro