(Foto) Adela Popescu și-a botezat băiețelul cel mic! Primele imagini de la evenimentul presărat cu vedete
- 2022-05-11
- 781
Adela Popescu și Radu Vâlcan au trecut din nou prin mari emoții în acest weekend, având în vedere că cei doi soți au organizat sâmbătă, 7 mai, botezul mezinului familiei. Iată cum a arătat evenimentul și ce vedete și-au făcut apariția la petrecere, scrie click.ro.
Deși au mai experimentat încă de două ori emoțiile care vin la pachet cu o ceremonie de creștinare, fiecare eveniment de acest gen este unic, așadar Adela Popescu și Radu Vâlcan au fost din nou copleșiți de sentimente, sâmbătă, 7 mai.
Adela Popescu și-a botezat băiețelul cel mic
Acestea au fost însă pozitive, mai ales că cei doi părinți au deja experiență cu botezurile, iar acest lucru s-a văzut cu lejeritate și din atitudinea lor. Cea mai pusă pe petrecut a fost chiar prezentatoarea de la „Vorbește lumea”, care a dansat aproape toată ziua, și singuă dar și cu băiețelul ei cel mic în brațe.
Micuțul Adrian a avut parte un botez așa cum se cuvine, părinții lui organizându-i un cadru de poveste pentru marea zi. Evenimentul a fost amenajat în curtea unui restaurant, în aer liber, bucurându-se de multe decoruri florale, mâncare bună și invitați de seamă.
Ce vedete au participat la botezul băiețelului Adelei Popescu
Printre vedetele care au participat la ceremonie s-au numărat Laura Cosoi și Dana Rogoz, prietene bune cu Adela, Răzvan și Irina Fodor, cuplu apropiat celor doi părinți, Mihai Morar, dar și Ruxandra Ion, producătoarea TV supranumită și „mama telenovelelor”.
Cunoscuți pentru simțul lor al umorului, Radu Vâlcan și Adela Popescu au ales ca tematica petrecerii să fie „Cei trei purceluși”, având în vedere că au acasă trei micuți. Și tortul a fost, bineînțeles, în temă, iar mai multe ilustrații cu „purceluși” au fost împânzite în cadrul petrecerii, spre amuzamentul invitaților.
Inițial, botezul celui de-al treilea băiețel al prezentatoarei TV trebuia să aibă loc în luna noiembrie a anului trecut, însă familia s-a infectat atunci cu COVID-19, chiar cu două zile înainte de marea petrecere, așadar evenimentul a fost amânat.
Sursa foto: arhivă personală