(FOTO) Cum arată Adela Popescu, însărcinată în 36 de săptămâni: E din ce în ce mai greu, recunosc
- 2021-06-10
- 5359
Adela Popescu este gravidă pentru a treia oară, iar sarcina vedetei avansează văzând cu ochii. Mândră de felul în care arată, vedeta împărtășește cu fanii momentele importante din viața ei și a familiei.
De data asta, fosta prezentatoare de la „Vorbește Lumea” și-a arătat burtica de gravidă în baie. Aceasta a postat o imagine emoționantă pe rețelele de socializare alături de cei doi băieți ai ei în timp ce făceau baie.
„Iar dumneata, domnule din burtică, o să ai loc fix între acești doi tarzani minunați. Da, în cada asta. Și o să te îngrijesc și pe tine, cum am făcut-o și cu ei”, a scris Adela.
Actrița a fost întrebată de urmăritorii ei de pe Instagram cum se simte, iar aceasta a răspuns: „ E din ce în ce mai greu, recunosc. Intru în 36 de săptămâni.”
Soțul vedetei, Radu Vâlcan a postat și el o fotografie minunată.
„Mă scuzați că vă deranjez, dar am surprins momentul ăsta...”, a scris Radu pe o rețea de socializare.