Laura Cosoi despre depresia postnatală: La început ești ca un animal care nu lasă pe nimeni să se apropie de pui

Laura Cosoi despre depresia postnatală: La început ești ca un animal care nu lasă pe nimeni să se apropie de pui

„Unul dintre lucrurile care pot umbri bucuria unei mame imediat după ce naște este depresia, foarte complicat de gestionat, cu atât mai mult cu cât unele persoane sunt conștiente de ce li se întâmplă, altele nu. Din fericire, eu nu am avut, dar știu că oricărei mame i se poate întâmpla, din diverse motive. Sunt în primul rând transformările hormonale. În sarcină radiezi, ești mai frumoasă, mai plină de strălucire, tonus, de încredere și viață, iar după ce naști – chiar imediat – toate astea dispar. E ca și când ai cădea de sus – altă comparație mai exact cred că nu există.

O legătură mai puțin fericită cu soțul, cu familia, impresia că le știi pe toate și vrei să le faci fără ajutor și mai ales oboseala sunt lucruri care pot provoca depresia. E adevărat că toată lumea îți spune să dormi, dar cum ai putea, plină toată de adrenalina numai când îți privești copilul? Cel puțin la primul, îi numeri degețelele, îl tot pupi și nu-ți vine să crezi că ai fost parte și tu la un asemenea miracol.

Îmi aduc aminte că, după ce am născut-o pe Rita și am ajuns cu ea în salon, privind-o cum doarme, am izbucnit în lacrimi și am gândit: „S-a născut Rita, copilul lui Dumnezeu!” Sentimentul a fost cât se poate de puternic – dragoste care copleșește totul, dar și un sentiment de despărțire. Copilul care s-a născut este o persoană care are o viață numai a lui, un destin propriu, nu mai depinde de mine, ca în lunile de sarcină. Îmi amintesc cât de puternic mă stăpânea gândul că sunt exact ca un canal de transmitere: s-a născut o viață care va merge mai departe în lume, ca să-și urmeze propriul drum. Până la urmă, toți copiii sunt ai lui Dumnezeu. E important să realizăm lucrul ăsta și să pregătim din timp momentul, ca să nu ne încurcăm în cine știe ce stări sufletești care să ne facă rău.

Și mai cred că trebuie să investim în omul alături de care suntem, cel care este soțul nostru, tatăl copilului nostru. Cât despre copii, ei trebuie ghidați, iubiți, hrăniți, ocrotiți și încurajați să meargă spre propriul destin. E bine să faci echipă cu soțul cu care vei rămâne și când copilul va pleca de acasă. Să nu-l îndepărtezi, să-l anihilezi, să nu crezi că tu, mama, ești destinatorul absolut al adevărului. Implică-ți soțul întotdeauna, pentru că ai nevoie de ajutor de la început.

Îmi amintesc că atunci când Rita era bebeluș, Cosmin o lua, o ducea în camera alăturată și mie îmi venea să plâng. Acum mi se pare un lucru interesant instinctul ăsta al lui de a-și crea o legătură cu copilul, de a mă lăsa să mă odihnesc și să nu monopolizez atenția Ritei. Adevărul e că la început ești ca un animal care nu lasă pe nimeni să se apropie de pui. E o situație pe care e bine să încerci să o gestionezi și să-ți faci dinainte niște repere de normalitate. Ai instinctul de a ține copilul lipit de tine, dar trebuie să-l controlezi. Fă-ți timp să dormi, lasă copilul cu tatăl lui, cheamă pe cineva să te ajute dacă te simți depășită. E în regulă să faci asta.

Un copil mic presupune un stres care nu se compară cu cel de la serviciu, că te-ai certat cu cineva sau ai de plătit o rată. Poți să fii stresat doar privindu-ți puiul și simțind că responsabilitatea vieții unui om mic e mai mare decât orice altă responsabilitate. Așadar e de înțeles că după naștere trăiești sentimente intense, dar nu trebuie să le scăpăm de sub control. Iar dacă:

- Îți vine să plângi din orice

- Ai stări de anxietate

- Nu mai socializezi, ești retrasă

- Nu-ți găsești locul pentru că ai dus o viață agitată, ai fost la muncă, apoi deodată s-a făcut liniște

- Ești iritată

- Nu dormi suficient

- Nu te hrănești corespunzător

- Nu-ți iei vitaminele postnatale

- Te simți înstrăinată și nu-ți intră nimeni în gratii

- Crezi că știi totul și încerci să le faci singură pe toate

e bine să vorbești cu cineva care chiar te poate ajuta să depășești situația. Dacă experimentezi stările astea nu înseamnă nici că ești o mamă rea și nici femeie nebună. Doamne ferește! Dacă ți se pare că nu e calea cea bună, doar cere ajutor cuiva în care ai încredere. Iar dacă e vreun subiect care te stresează, spune-le celor din jur. De exemplu, îmi amintesc că după ce-am venit de la maternitate, toată lumea mă întreba despre alăptat: o alăptezi sau nu, ai lapte, dar cum o alăptezi etc. Mi-am dat seama că toate întrebările astea mă deranjau, mă stresau. Alăptatul mergea bine, dar nu chiar așa cum îmi doream. Iar la un moment dat, le-am spus celor care mă agățau cu subiectul că nu mai discut pe tema asta. Și gata. Am închis un capitol stresant.

Bine a fost că eu și Cosmin ne-am ocupat singuri de Rita. Am avut timp să ne facem o rutină și să ne înțelegem unul pe altul. Nu conta că nu aveam mâncare gătită, am comandat, am spălat vasele când am putut, am făcut duș pe rând și așa mai departe, până ce lucrurile au intrat într-un normal. De fapt, copilul mic are mult mai puține nevoi ca unul mare. Vrea doar să fie schimbat, hrănit, să doarmă și să aibă scaun, deci totul se rezolvă. Așa că sfatul meu e să-ți iei de la început un neonatolog înțelept, care să aibă timp în prima lună să converseze cu tine. Te ajută foarte mult să știi că poți suna pe cineva, ziua sau noaptea, să ceri o părere avizată – ceea ce e important, că altfel, poți să o suni pe mama și dacă e ceva de rău, plângeți amândouă la telefon!

Ca proaspătă mămică, mai ales la primul copil, pot să-ți vină temeri din te miri ce. Spre exemplu, noi avem acasă o scară interioară și câteva luni după ce am venit de la maternitate am trăit cu spaima să nu o scap pe Rita pe scară. Nu știu de ce mi-a venit gândul ăsta absurd, pentru că nu mi s-a întâmplat niciodată nici măcar să alunec, dar nu puteam să-l controlez. De fapt, copiii sunt mult mai puternici decât credem. Și, când vii acasă cu un copil mic și nu știi încotro s-o apuci, e bine să îți amintești că mai sunt niște zeci, sute de milioane de oameni care trec prin asta.

Așa că încearcă să ai grijă de tine, să te alimentezi, să-ți faci chiar și mofturi, să stai în cadă o oră, pentru că nu se întâmplă nimic cu copilul. El e bine când ești și tu bine. Nu pune presiune pe tine mai multă decât pun cei din jur. Și chiar dacă asculți opiniile altor mămici sau citești fel de fel pe internet, adu-ți aminte că ești unica, cu propriul tău destin, cu destinul familiei tale. Ține-ți soțul aproape și nu-l trata ca pe un inutil. Chiar dacă nu e atât de rapid ca tine sau e mai stângaci, poate pare neajutorat, investește în relația cu el din prima clipă când ai rămas însărcinată și până pleacă copilul de acasă. Crede-mă că numai în echipă puteți face asta foarte bine. Pentru mine e o lecție de fiecare zi și recunosc că m-a ajutat să-l am pe Cosmin tot timpul lângă mine și Rita. Și poate am avut și eu momente când m-am simțit mai apăsată sau derutată. Dar m-am raportat întotdeauna la credință, la normalitate, am tras aer adânc în piept, am expirat, apoi mi-am luat copilul în brațe și pur și simplu l-am iubit ”, a scris Laura Cosoi pe blogul său.

Sursa: lauracosoi.ro

 

Adaugă comentariu