Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

Laura Cosoi despre diversificare: Iată din ce este format meniul Verei pentru o săptămână

Laura Cosoi despre diversificare: Iată din ce este format meniul Verei pentru o săptămână

Actrița Laura Cosoi a publicat recent un material despre cum are loc diversificarea fetiței sale Vera. De asemenea, Laura a afișat meniul detaliat pentru fiecare zi a săptămânii.

„Am scris articolul de mai jos în urmă cu câteva luni însă nu am apucat să-l postez. Sper să le fie de folos mămicilor care se află în prag de diversificare. Acum Vera mănâncă cam tot ce mâncăm noi, doar că încă evităm sarea, zahărul și mâncărurile picante.

Astăzi a fost zi de gătit pentru Vera – piureuri pentru diversificare din legume variate și carne de vită sau curcan. Cum ți-am mai povestit și altădată, când gătesc piureuri pentru bebeluși, nu fac doar pentru o singură zi. Prepar mai multe combinații de legume și carne, după cum consider că are nevoie sau ce știu că îi place copilului, iar surplusul îl pun la congelator. E o metodă foarte practică, pentru că, dacă trebuie să plec de-acasă o oră, două, stau fără grija mâncării ei. Trebuie doar scoasă din congelator și încălzită. Fac porții mici, dar variate, pentru că e important să mănânce legume diferite, fiecare cu aportul ei de nutrienți. Iată ce i-am gătit Verei pentru săptămâna asta.

Luni

Piure din sparanghel, mazăre, morcov, vită, țelină, pătrunjel

Cu gustul lui neutru, sparanghelul e o legumă pe care copiii mei au acceptat-o ușor. L-am introdus în piureuri pentru că e bogat în antioxidanți, care ajută la creșterea imunității. Are și foarte multe vitamine și minerale, printre care calciu, bun în perioada când le ies dinții. Ca să-l prepar am pus carnea de vită la fiert, iar legumele le-am gătit la abur. Apoi, le-am mărunțit cu blenderul pe toate și am mai diluat cu zeama de supă.

Marți

Piure din cartof dulce, piept de curcan, țelină, ardei roșu, sfeclă roșie

La fel ca Rita și Vera se împacă bine cu gustul de cartof dulce. E o legumă hrănitoare, cu multe fibre și se digeră ușor. E excelent în caz de constipație la cei mici, pentru că rezolvă imediat problema. Ca să fac piureul acesta am fiert carnea și cartoful dulce separat, iar restul legumelor le-am preparat la abur. Apoi le-am mixat și masa a fost gata!

Miercuri

Piure din stevie, spanac, carne de vită, mazăre, morcov, pătrunjel

Am convingerea că anotimpul trebuie să se reflecte și în ce punem în farfurie, așa că unul dintre piureurile de săptămâna asta are ca ingrediente principale stevia și spanacul. Stevia e puțin acrișoară, așa că nu pun foarte multe frunze, dar are o consistență cremoasă și e gustoasă. E bogată în vitamina C bună pentru imunitate, are vitamina A, calciu, magneziu și fier, ca și spanacul. Ca să prepar piureul fierb carnea de vită, legumele le gătesc la abur, apoi mixez totul. Iar dacă vreau să-l subțiez, adaug un pic de zeamă de supă.

Joi

Piure din fasole păstăi, morcovi, piept de curcan, dovlecel și țelină

Acesta este un piure foarte ușor de digerat și gustos. Știu din poveștile prietenelor și ale medicului că unii copii pot avea probleme cu țelina, dar nu a fost cazul fetelor mele. Mie mi se pare că are un gust foarte bun și o folosesc și în rețetele pentru noi, adulții, în combinație cu ceapa – la sos pentru spaghete bologneze, spre exemplu. Țelina conține acid folic, ajută digestia și e bună pentru sistemul imunitar. Am citit undeva că ar preveni și răceala. În plus, are multe vitamine din grupul B, ca și fasolea verde, de altfel. Aceasta este o rețetă pe care o poți prepara exclusiv la abur, apoi mixezi toate ingredientele cu blenderul.

Vineri

Piure din cartof dulce, broccoli, ardei roșu, piept curcan, morcov, pătrunjel

Broccoli e un tip de legumă care stârnește în general reacții extreme – unii copii nu o suportă deloc, altora le place în mod deosebit. Pentru că nici în familia mea nu e primit cu cine știe ce entuziasm, „camuflez” broccoli cu cartof dulce, ardei, pătrunjel și gustul dulce de morcov. Nu vreau să-l exclud din piureuri, pentru că e un aliment super sănătos. Conține multă vitamina C, zinc și seleniu, așadar e tot ce trebuie pentru imunitate puternică. Ca să-l prepari, gătește ingredientele la abur ca să-și păstreze nutrienții, apoi mixează-le la blender.

Sâmbătă

Piure din carne de vită, cartof, sfeclă roșie

Este un piure care place în general bebelușilor, pentru că are gustul dulce, specific sfeclei. Poți să o tai felii și să o gătești la abur, dar va dura sau să o fierbi întreagă. Eu așa am procedat. Mixezi apoi la blender toate ingredientele și subțiezi cât crezi că e necesar cu supa de legume. Sfecla e foarte sănătoasă. Are multe fibre, așadar e recomandată pentru prevenirea constipației și conține mult calciu, magneziu și fier. E bogată și în acid folic, care ajută copiii să se dezvolte frumos.

Duminică

Piure din conopidă, spanac, pătrunjel, morcov, ardei roșu, vită

Când gătesc pentru copii, îmi place să mă gândesc la ce conține fiecare ingredient și cum îi poate susține sănătatea. Așa că la piureul de duminică am pus carne de vită pentru că e sursa importantă de proteine, care sunt „cărămizile” organismului. Am adăugat pătrunjel – energizant, plin de vitamina C și calciu – și morcov, bogat în antioxidanți. Aleg ardeiul roșu pentru acid folic și spanacul pentru fier. Conopida, cu multă vitamina A pentru ochi sănătoși e vedeta piureului alături de morcov, care crește imunitatea și rezistența la infecții.

Cred că dacă le spunem copiilor de mici cum îi ajută alimentele – bineînțeles, adaptat înțelegerii lor – le formăm gustul pentru viață sănătoasă. Pentru că atunci când vor alege singuri ce să pună în farfurie să se îndrepte spre ce le folosește”, a scris Laura pe blogul său.

Sursa: lauracosoi.ro

Share:

Articole recomandate