Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

10 alimente bogate în fibre bune pentru diabetici

10 alimente bogate în fibre bune pentru diabetici

Aceste alimente bogate în fibre echilibrează glicemia, ajută la scăderea sau menținerea greutății corporale și au efecte benefice și asupra inimii. Fibrele alimentare sunt o categorie de carbohidrați proveniți din alimentele de origine vegetală: fructe, legume, cereale integrale. Acești carbohidrați nu pot fi atacați și digerați de enzimele din tubul digestiv.

Există două tipuri de fibre, solubile și insolubile, iar ambele au mari beneficii.

„Alimentele bogate în fibre solubile devin lipicioase pe măsură ce trec prin tractul digestiv, contribuind la reducerea absorbției colesterolului”, explică Toby Smithson, specialist certificat în îngrijirea și educația diabetului și nutriționist dietetician.

Acesta este un plus pentru oricine, dar mai ales pentru persoanele cu diabet zaharat, care au un risc de două ori mai mare să dezvolte boli de inimă sau accident vascular cerebral decât persoanele fără diabet, notează Centers for Disease Control and Prevention (CDC).

De asemenea, fibrele insolubile nu se dizolvă și sunt benefice, deoarece ajută la accelerarea tranzitului intestinal. Ovăzul și merele sunt două surse de fibre solubile, în timp ce fibrele insolubile se găsesc în alimente precum conopida și făina de grâu integral.

Pentru a obține necesarul zilnic din fiecare tip de fibre, se recomandă consumul variat de alimente bogate în fibre.

Potrivit unui studiu, s-a dovedit că fibrele solubile au contribuit în mod specific la creșterea sensibilității la insulină, la scăderea zahărului din sânge și la reducerea colesterolului la persoanele cu diabet de tip 2. Cercetările au arătat că doar 30 de grame de fibre pe zi pot ajuta la prevenirea diabetului atunci când sunt combinate cu o dietă cu conținut scăzut de grăsimi.

10 alimente bogate în fibre bune pentru diabetici

Anghinare – este bogată în fibre și asigură necesarul de potasiu și magneziu, minerale care scad tensiunea arterială, precum și vitamina C și folați.

Avocado – conține atât fibre solubile, cât și insolubile, precum și acizi grași Omega 3 sănătoși pentru inimă.

Broccoli – este o legumă verde cruciferă și o sursă excelentă de vitamine C și K.

Fructe de pădure – sunt surse bogate în fibre și antioxidanți, stimulează imunitatea, ajută la prevenirea anumitor tipuri de cancer și la îmbunătățirea sănătății inimii.

Orz și fulgi de ovăz – ambele cereale integrale sunt surse bune de fibre insolubile. Ambele conțin betaglucan, care îmbunătățește acțiunea insulinei, scade glicemia și ajută la eliminarea colesterolului din tractul digestiv.

Linte – aproximativ 50% din carbohidrații din linte provin din fibre și ajută la care menținerea glicemiei în limite normale.

Popcorn – nu conține colesterol și are foarte puține grăsimi și calorii. De asemenea, este un aliment cu indice glicemic scăzut, ceea ce înseamnă că este digerat lent și are un impact treptat asupra nivelului de zahăr din sânge.

Mazăre – conține amidon, este bogată în fibre solubile, oferă vitaminele A, C și K și reprezintă un substitut excelent pentru orez și alte cereale.

Fasole – conține aproximativ 120 de calorii și 21 de grame de carbohidrați pe porție. De asemenea, fasolea are în conținut un tip de amidon care nu afectează glicemia, deoarece nu este absorbit rapid în sânge.

Dacă ai fost diagnosticat cu diabet, consumă zilnic astfel de alimente bogate în fibre. Dar ține cont că fibrele sunt doar o parte a ecuației atunci când vine vorba de alegerea celor mai potrivite alimente pentru diabetici.

De asemenea, este important să se țină cont de aportul de carbohidrați. Pentru pierderea în greutate și pentru starea generală de sănătate, trebuie acordată atenție caloriilor, grăsimilor totale și calității grăsimilor.

Sursa: csid.ro

Share:

Articole recomandate