Odoraș.

Odoraș.

Zincimun

Trucul care îți va face copilul să accepte mult mai ușor cuvântul NU!

Trucul care îți va face copilul să accepte mult mai ușor cuvântul NU!

Copiii nu vin cu manual de utilizare, din păcate. Când ai un nou născut, cel mai mult ți-ai dori să găsești remediul împotriva colicilor, iar când ai un toddler... împotriva tantrumurilor! Și cum majoritatea tantrumurilor se activează la auzul cuvântului NU, noi, mămicile căutăm tot mai des trucuri care să îi facă pe micuții noștri să accepte mai ușor refuzurile. Știm deja că pentru evitarea tantrumurilor cel mai important este ca micuții să aibă nevoile de bază satisfăcute: mâncare, odihnă și iubire (rezervor de timp și atenție satisfăcute). Dar ce facem, totuși, când toate acestea sunt îndeplinite și tot e greu cu acceptarea refuzurilor?

Iată ce poate fi funcționa deseori:

O fotografie! Și nu, nu vorbim despre selfie-uri sau despre a-ți fotografia copilul într-un cadru drăguț, ci despre a fotografia ceea ce copilul dorește, cu promisunea (dacă poate fi respectată) că vă veți întoarce în acel loc/la acel obiect.

Spre exemplu, sunteți la un nou loc de joacă absolut fascinant, de la care copilul nu vrea să mai plece. Ce spui? Mami, haide să facem o poză locului de joacă, să știm unde ne întoarcem azi/maine/cândva.

Saaau. Cel mic vede vată de zahăr, vrea și el dar nu este timpul potrivit. Mami, hai să îi facem o poză, să reținem ce îți dorești, și cand este momentul cumpărăm și pentru tine una.

Și trucul poate merge mai departe pentru diverse situații.

De ce funcționează aproape mereu?

Copilul înțelege astfel că există o continuitate, că nu se desparte pentru totdeauna de acel loc/obiect, ci că este vorba despre o despărțire pentru o scurtă perioadă de timp. Important este, însă, să vă țineți promisiunea, pentru a fi crezuți și data următoare (acest lucru este valabil în orice situație).

Ce spuneți, ați încercat trucul? A mers? Credeți că va funcționa?

Sursa: suntmamica.ro 

Share:

Articole recomandate