Odoraș.

Odoraș.

Tedi

Clătite verzi cu spanac şi umplutură de avocado, roşii cherry şi brânză – sunt un deliciu sănătos

Clătite verzi cu spanac şi umplutură de avocado, roşii cherry şi brânză – sunt un deliciu sănătos

Clătitele pot fi servite şi ca aperitiv, nu doar ca desert. Drept dovadă sunt clătitele verzi, şi, mai important, sănătoase, care pot fi servite la mic dejun, prânz, dar şi la cină. Pentru aluatul verde crud ai nevoie de o mână de spanac.

Ingrediente pentru clătite verzi cu spanac – 6 porţii

Pentru umplutură:

  • Un avocado
  • 350 gr de roşii cherry
  • 25 gr de spanac
  • 3 fire de ceapă verde
  • Câteva fire de coriandru proaspăt
  • Un lime
  • Ulei de măsline extravirgin
  • 300 gr de brânză cottage (o poţi înlocui cu iaurt grecesc, mozzarella, brânză haloumi sau feta)
  • Sos de chili

Pentru aluatul de clătite:

  • Un ou
  • 200 gr de făină albă
  • 200 ml de lapte 1,5 % grăsime
  • 75 gr de spanac dat prin blender

Mod de preparare:

Curăţă avocado, feliază-l, apoi taie roşiile cherry în sferturi şi adaugă totul într-un bol, alături de spanac.

Adaugă ceapa verde tocată şi frunzele mărunţite de coriandru, apoi stropeşte totul cu zeama de lime. Asezonează cu o lingură de ulei de măsline extravirgin, sare şi piper, amestecă bine şi lasă deoparte.

Sparge oul într-un bol, adaugă făina, laptele, restul de spanac (dat anterior prin blender), un pic de sare şi piper şi amestecă bine cu un tel până se omogenizează compoziţia.

Într-o tigaie nonaderentă, adaugă un strop de ulei, apoi pune câte un polonic din compoziţia de clătite. Întinde bine pe toată suprafaţa tigăii. Lasă pe foc mediu timp de 2 minute, doar pe o parte. Continuă procesul până termini toată compoziţia de clătite.

Pe fiecare clătită, pune o lingură de brânză şi una din salata cu avocado, roşii şi spanac. Pentru un plus de gust, adaugă un strop de sos de chili.

 

Sursa: csid.ro; 7days.ru

Share:

Articole recomandate