Angela Gorincioi: Rădăcina succesului vine de acasă!

Frumoasă, tandră, carismatică, Angela Gorincioi a prins pasărea fericirii în braţele sale. Patronează o afacere strălucitoare, luptă pentru liniştea căminului său, iubeşte şi este iubită şi răsfăţată . Ambiţioasă din fire, eroina noastră a obţinut tot ce-şi imagina fiind copilă. A crezut în forţele proprii, a mers cu capul în sus şi nu s-a oprit până nu a obţinut ceea ce merita cu adevărat: un soţ iubitor; o familie unită în care domneşte înţelegerea, ascultarea şi dragostea; o carieră în ascensiune; într-un cuvânt – o viaţă „de poveste”! Însă cea mai mare reuşită a Angelei Gorincioi, rămân odoraşii ei! Descoperiţi în rândurile ce urmează o mamă de succes în toată puterea cuvântului!

Succesul merge mână-n mână cu fericirea, iar acest cuvânt are o semnificaţie diferită pentru orice om în parte. Este decizia fiecăruia să aleagă ce momente îl fac fericit şi, atunci, când cineva se simte împlinit şi radiază de bucurie, înseamnă că a cucerit Succesul. Pentru cineva fericirea constă în cercul vast de prieteni, pentru alţii – este ascunsă în luciul unei cariere faimoase... Fericirea se poate ascunde chiar în atenţia oferită unui copilaş de către o mamă bună şi blândă. Totuşi, important este să ştim şi să fim siguri încotro mergem şi ce vrem să obţinem de la viaţă!

Rădăcinele succesului meu au fost hrănite, în primul rând, cu educaţie!

Asta cred că a contribuit cel mai mult la apariţia dorinţei de a mă ridica şi de a cunoaşte succesul. Pe atunci, dacă nu te apucai serios de carte, dacă nu-ţi îndeplineai corespunzător munca, erai pedepsit şi, odată cu aceste sancţionări, ţi se spulbera şi visul de a vedea lumea, de a izbuti atât în carieră, cât şi în viaţa personală. Părinţii, profesorii şi concepţiile lor de viaţă mă motivau zilnic să le demonstrez că sunt mai bună decât Angelica de ieri şi că mâine îmi voi da silinţa să devin o persoană şi mai bună decât azi. Totuşi, nu am avut o copilărie grea, ba a fost una plină de frumuseţe şi seninătate, în care nu mi-a lipsit nimic.

”Le mulţumesc părinţilor, pentru susţinerea acordată. Îi voi iubi şi le voi fi recunoscătoare tot restul vieţii! ”

Drumul către adevăratul succes este întotdeauna anevoios. Ştiţi cum se zice: ce vine uşor, pleacă uşor. Recunosc că am avut parte de momente dificile, atunci când am pornit spre obţinerea succesului şi nu mi-a fost deloc facil să combin obligaţiunile personale cu cele profesionale. Ţin minte că s-a întâmplat într-o seară de iarnă să întârzii s-o iau pe Tania de la bazin. Biata fată, cu părul umed, mă aştepta îngheţând în stradă. Iar eu, fiindcă eram foarte ocupată şi nu puteam să renunţ la munca începută, mă simţeam vinovată. Pentru că anume copiii mei sunt cei mai importanţi şi pentru ei am făcut, fac şi voi face întotdeauna tot ce-mi stă în puteri. Dar, aşa a fost să fie atunci! Slavă Domnului, am trecut de acele perioade grele. Acum, copila mea e mare, întreaga familie mă susţine şi avându-i alături pe cei dragi inimii mele, orice dificultate poate fi depăşită!

Este foarte dificil să combini cu succes afacerea şi fericirea familiei, pentru că, fireşte, îţi doreşti să le menţii în armonie pe ambele.

Uneori apare frica de a nu fi îndeplinit pe măsură una dintre aceste două. Trebuie să recunosc că s-a întâmplat să neglijez rolul de angajat, doar pentru că am acordat multă atenţie casei şi invers, uneori casa rămânea în umbră, deoarece eram prea ocupată cu munca. În această ecuaţie îmi scăpa mai mereu câte o necunoscută, dar viaţa m-a învăţat cum să soluţionez corect asemenea socoteli.

În opinia mea, o mamă de succes este o femeie care poate avea şi un singur copil, dar pe care-l creşte şi îl educă cu toate forţele ei.

Păşind peste preferinţe şi nevoi, dăruind copilului toată dragostea şi atenţia, această mamă va primi în schimb o dragoste înzecită! O mamă ştie câte emoţii pozitive forfotesc în sufletul ei atunci, când îşi vede pruncul sănătos şi voios, când îi aude râsetul sau când copilaşul manifestă un gest de afecţiune. A fi o mamă de succes nu e nicidecum un eroism! A fi mamă este, în primul rând, cel mai prielnic motiv pentru a mulţumi lui Dumnezeu că te-a înzestrat cu un asemenea har.

Sper din toată inima că Tatiana mă consideră cea mai bună prietenă a ei.

Despre scumpa mea fiică aş putea vorbi zile şi nopţi de-a rândul, deoarece, pe lângă faptul că ne unesc legături de rudenie, eu o privesc pe Tania ca pe o amică foarte apropiată.

 Răbdarea, comunicarea şi promovarea adevărului au fost ajutoarele mele în procesul educaţiei Taniuşei. Niciodată nu am purtat măşti, am fost mereu eu însămi. Mereu m-am străduit să ofer, în egală măsură, atenţie şi afecţiune ambelor fete. Şi atât timp, cât le ştiam aproape, sufletu-mi era liniştit. Dar odată ce unul dintre puişori a părăsit, temporar, cuibul familiei, am fost asaltată de emoţii obscure, începusem să înţeleg adevăratul sens al cuvintelor DURERE şi DOR! O părticică din sufletul meu a suferit mult şi mi-am dat seama, cât de puternică este legătura subtilă dintre o mamă şi un copil. Chiar şi Sofia, fiica mai mică, simţea lipsa Taniei. Vorbeam foarte des, graţie tehnologiilor moderne, şi aşa se umplea încetişor dorul apăsător. Dar absenţa zilnică a fetei mele îmi lăsa un gol imens în interior. Acum când o văd acasă, alături de oamenii care o iubesc şi o apreciază, îmi simt sufletul împăcat.

Sofia este fiinţa care mi-a împrospătat dragostea de viaţă.

Când a apărut Sofia în familia noastră, am simţit că sunt o femeie cu adevărat împlinită. Cel mai frumos şi dulce sentiment l-am avut atunci, când am aflat că sunt însărcinată. Sufletul meu a avut parte de un grandios spectacol de trăiri şi sentimente. Deşi, multă vreme până la intrarea Sofiei în scena vieţii mă consideram o femeie fericită, aveam tot ce poate mulţumi un om. Sofia, însă, m-a convins că anume în profunzimea ei se ascundea miezul cel mai dulce al fericirii! Perioada sarcinii a fost pentru mine cea mai splendidă parte din filmul vieţii. Nouă luni cu Sofia alături, aveam în permanenţă poftă de viaţă! Mai puternică, mai energică, mai frumoasă şi mai încrezută în sine, nu m-am simţit nici chiar în anii adolescenţei!

Până la apariţia Sofiei, în viaţa mea existau puncte de suspense, mai rămanea parcă ceva de adăugat... Şi iată că acest odoraş adorabil, a pus semnele de exclamare acolo unde erau goluri! Nici nu-mi imaginez cum am trăit fără ea atâţia ani?! Pentru familia noastră, Sofia este îngerul păzitor!

Când Sofia a împlinit un anişor am pus în aplicare o tradiţie împrumutată de la fraţii noştri de peste Prut: i-am pus în aţă câteva obiecte ( o carte, un pix, o oglindă, nişte bani), iar ceea ce va prefera copilul, se zice, va fi vocaţia sa. Copila mea a ales o oglindă, o carte şi un stilou. Atunci am înţeles cu toţii că Sofia Gorincioi va fi o femeie fermecătoare, o scriitoare talentată şi o femeie de succes!

În viziunea mea, comunicarea este cheia principală pentru o relaţie apropiată între copil şi părinte. Oriunde, oricând şi la orice temă de discuţie, părintele trebuie să-şi facă timp să comunice cu puiul său. Şi, deşi cresc acum al doilea copil, mă întreb uneori dacă unele activităţi, sau, atitudini sunt bine implementate. Procedez oare corect sau nu? Poate trebuie să schimb ceva, undeva să adaug, sau chiar să scad? În orice caz, eu sunt pe deplin mulţumită de educaţia pe care i-am dat-o Taniuşei şi, în educarea Sofiei, mă voi baza pe cunoştinţele acumulate din experienţa anterioară.

Deşi sunt surori, Tania şi Sofia sunt totalmente diferite.

Ambele au moştenit câte ceva din genele părinţilor, a buneilor chiar, ambele au crescut într-un mediu favorabil pentru o educaţie şi dezvoltare sănătoasă, dar au trăsături de caracter diametral opuse. Nu pot să-mi imaginez cum se va modela personalitatea Sofiei când va împlini 18 ani, dar mi-o amintesc pe Taniuşa la vârsta Sofiei. Prima diferenţă dintre caractere şi cea mai evidentă, este că mezina e mai sociabilă, e bucuroasă să întâlnească oameni noi, e deschisă la comunicare şi cunoaştere, e mereu veselă şi zâmbitoare! Taniuşa, în schimb, avea nevoie de timp ca să perceapă dacă vrea să continue discuţia cu vreo persoană sau ba, să decidă dacă o acceptă alături, sau nu. De mică Tania era mai distantă şi nu-i primea pe toţi în cercul ei de prieteni. Acum, fiind o veritabilă ”mademoiselle”, a păstrăt, totuşi, în firea ei, această nuanţă.

Mamelor din lumea-ntreagă le doresc să-şi iubească şi să-şi protejeze copiii, să savureze din plin fiecare clipă petrecută alături de odoraşii lor şi să fie conştiente de faptul că sunt fiinţele cele mai norocoase, din simplu motiv că au primit un asemea dar de la Dumnezeu."

Text de Laura Ambros

Articolul a fost publicat în revista "Mame de succes", nr. 2 (4) din 2014