Odoraș.

Odoraș.

Tedi

Bogdan Luncari - un anişor pe scena vieţii

Bogdan Luncari - un anişor pe scena vieţii

Bogdan este un băiețel puternic, care a luptat pentru ca să trăiască și pentru a-și face părinții fericiți, iar recent a împlinit un anișor de când a intrat în scena vieții.

Zâmbăreț, vesel și plin de iubire, nu se sfiește să împartă celor din jur pupici și îmbrățișări, iar prin gesturile sale reușește să îi facă fericiți pe toți cei care îl înconjoară. O doză aparte de fericire și iubire îi acordă însă surioarei sale, Gabriela, care îl iubește nespus de mult. Gabriela a fost cea care i-a spus mamei că are un bebe în burtă și că acesta va fi băiețel. Tot Gabriela a fost cea care i-a ales numele lui Bogdan, dezmierdându-l încă din burtică - Bobo.

Acum că are un anișor, Bogdănel face primii pași – unii mai siguri, alții mai indeciși, însă fiecare pas aduce bucurie pe fețele celor dragi.

Lui Bogdan îi plac mult baloanele și mingile cu care se joacă împreună cu surioara lui, tot împreună pregătesc mâncare în bucătăria lor improvizată și îi hrănesc pe părinți. Bogdan este un copilaș foarte curios, care dezasamblează lucrurile din jur pentru a afla cum funcționează acestea. Şi nu contează dacă e vorba de o mașinuță sau de o păpușă pe care a luat-o de la Gabriela...

Părinții Inga și Vitalie, dar și surioara Gabriela  îl iubesc nespus de mult pe Bogdan și îi doresc din toată inima să fie sănătos, să aibă parte de o copilărie luminoasă și fericită, iar în viață să fie însoțit de prieteni adevărați,  să aibă realizări frumoase alături de cei dragi. Ei se bucură pentru fiecare mică reușită a sa și promit că îi vor fi alături pentru a-l susține și pentru a-l încuraja mereu.

 

 

 

Share:

Articole recomandate