Este femeia care nu are nevoie de prezentare, pentru că numele Ana Sârbu vorbeşte de la sine. Or, puţine sunt femeile care reuşesc să menţină o familie trainică cu o persoană din lumea showbiz-ului. Anei nu doar că i-a reuşit performanţa, ci a fost alături de soţ, atunci când el încă nu era o persoană cunoscută în domeniul muzical, l-a susţinut (aşa cum numai o soţie iubitoare şi devotată poate să o facă) în era „O-ZONE-istă”, dar şi după, când soţul ei a debutat cu numele scenic de Radu. Au format renumitul cuplu „Mister / Missis Sârbu” şi a compus majoritatea pieselor pentru albumele „Heartbeat”. Pe lângă cariera de artistă sub numele scenic Sianna, a fondat împreună cu soţul casa de producţie Rassada Music, Ana ocupându-se de compoziţie şi management. Între timp, a reuşit să aducă pe lume două fetiţe, pur şi simplu, adorabile, despre care este gata să discute la nesfârşit. E mult sau puţin, ne întrebăm, de cât timp şi forţă este nevoie pentru a le reuşi pe toate? Răspunsul a venit de la sine: numai o mămică de succes, înzestrată cu talent, inteligenţă şi rafinament poate să facă atâtea.

Interviul nostru a fost realizat, după cum s-a exprimat chiar Ana, între băiţe şi biberoane, în timpul dedicat familiei, când este, trup şi suflet, implicată în creşterea şi educaţia zânelor sale. A fost o discuţie fără paranteze, ca între femei, despre sarcină, toxicoză, pofte de gravidă,  naştere, alimentaţie, sistem medical etc., etc., toate acestea datorită ultimului eveniment din viaţa familiei Sârbu – naşterea micuţei Eva-Maria-Victoria.   

 „Când am aflat că sunt însărcinată, am avut parte de o doză dublă de emoţii, chiar dacă nu eram la prima sarcină. Ca fiecare mămică, m-au copleşit gândurile şi-mi făceam o mie de griji cum va decurge venirea pe lume a micului nostru miracol... Şi asta pentru că, pe parcursul câtorva ani, ne-am dorit cu ardoare un bebe, dar care, din păcate, se lăsa aşteptat... Sinceră să fiu, la un moment dat, chiar am renunţat la idee şi ne-am împăcat cu gândul că vom avea un singur copil.

De aceea, atunci când greţurile matinale brusc au dat buzna peste mine, după ce mâncam ceva dulce, am apelat rapid la un test de sarcină. Chiar dacă am văzut cele două liniuţe roşii conturându-se frumos, încă nu îmi venea a crede că femeia din mine „a dat rod”.

M-am gândit, pe dată, cum să îl surprind pe Radu care încă dormea, dar, pentru că emoţiile prevalau în faţa ideilor extravagante, am mers, pur şi simplu, l-am trezit din somn, i-am arătat testul de sarcină şi i-am spus: „Vom avea un bebe”.

Care a fost reacţia lui? Să ştii că nici lui nu i-a venit a crede, din start ... tocmai pentru că au fost ani buni când acest lucru nu s-a întâmplat. Iar Anastasia... a fost cea mai fericită că, în sfârşit, Doamne Doamne a auzit-o... A fost un moment foarte emoţionant pentru familia noastră.

Din acea clipă, am devenit de două ori mai responsabilă. Deşi eram mereu prinsă în diferite proiecte muzicale, mi-am găsit timp şi am mers regulat la medic, am făcut o groază de analize pentru a mă asigura că eram bine şi pot aduce pe lume o nouă viaţă. Am renunţat la tot ce putea fi dăunător sau periculos sarcinii, inclusiv la cafeaua de dimineaţă,  fără de care anterior nu puteam să-mi încep ziua. Am renunţat la multe altele, precum carbogazoasele sau energizantele, la tot soiul de prăjeli, mâncăruri picante, mult prea sărate etc... Am încercat să mănânc cât mai multe fructe şi legume benefice mie şi, mai ales, bebeluşului. Am optat pentru alimentaţia naturală dar, la recomandarea medicului, am luat vitamine şi suplimente. Sincer, nu ştiu dacă fructele şi legumele din comerţ oferă aportul de vitamine, atât de necesare în sarcină, pentru dezvoltarea armonioasă a fătului. Şi da, am avut pofte în sarcină... doar două: pepene roşu şi căpşune. Pentru că era iarnă, au fost greu de găsit, dar soţul meu s-a descurcat...

Apropo, Radu a avut şi alte responsabilităţi pentru această nouă postură a mea. Nu, nu e vorba doar de satisfacerea poftelor de gravidă (râde.) Pe lângă muzică, soţul meu este pasionat şi de fotografie, aşa că a avut mare grijă să-mi facă cât mai multe poze cu burtica la vedere.

Iar atunci când aveam timp liber, ne adunam toată familia şi citeam despre evoluţia bebeluşului în burtică. Chiar dacă eram la a doua sarcină, nu m-am lenevit şi am recitit cele două cărţi cu odiseea sarcinii, pe care le am acasă, plus foarte multe site-uri de specialitate şi reviste care oferă informaţii corecte despre fiecare săptămână de sarcină. Au fost nişte clipe unice. Mamele, care au trecut prin această experienţă, au să îmi dea dreptate. Era foarte distractiv să ne imaginăm bebeluşul făcând lucruri noi în burtica mămicii.

Să ştiţi că, în pofida greţurilor matinale, am fost destul de activă. Am mers la sală, la piscină şi am încercat să fac cât mai multă mişcare. M-am domolit un pic, abia spre sfârşitul sarcinii, când, din cauza poziţiei bebeluşului, a trebuit să opresc orice activitate fizică, pentru a duce sarcina la bun sfârşit. Şi dacă la prima graviditate, am purtat pantofi cu toc până în luna a noua, fără a simţi vreun disconfort sau necesitate de a face repaos, pe parcursul zilei, cea de-a doua sarcină mi-a impus multă atenţie şi grijă pentru fiecare mişcare făcută.

În schimb, inspiraţia nu m-a părăsit, pe tot parcursul gravidităţii, aşa că am continuat să compun şi să scriu texte pentru  piese. Tot atunci, am descoperit o activitate nouă pentru mine, dar extrem de plăcută, croşetatul. Chiar am reuşit să croşetez câte ceva pentru micuţa mea minune.

Sexul copilului l-am intuit. Am avut, din prima clipă, o senzaţie că este din nou fetiţă, de aceea, nu am căutat traiectoria lui F sau M, în calendarul chinezesc, nu am făcut alte calcule, ci am aşteptat cuminte „verdictul” USG-ului, care mi-a şi confirmat acest fapt. Iar de îndată ce am ieşit de la ecograf, am mers şi am cumpărat un body de colecţie cu inscripţie roz  „Născută în 2013”.

Naşterea a fost la fel de surprinzătoare ca şi vestea că vom deveni părinţi. Eva ştie să-şi facă anunţată apariţia. Am ales pentru fetiţa noastră ca data de 9 aprilie să fie ziua când trebuia să merg la o naştere planificată, prin cezariană. Dar se vede că micuţa a avut planurile ei şi a venit pe lume cu o săptămână mai devreme, adică pe data de 3 aprilie 2013. Şi pentru că acest lucru s-a întâmplat neprogramat, nu am reuşit să anunţăm familia şi prietenii, dar soţul meu nu s-a putut abţine şi a făcut fericitul anunţ pe una din reţelele de socializare. Mare e puterea internetului. Vestea fusese preluată de toţi instantaneu...

Alegerea numelui a fost o adevărată provocare,  pentru că trebuia să ne placă la toţi trei. Anastasia este destul de mare şi are şi ea dreptul la veto. Primul nume ales de mine a fost Eva. Întreg consiliul de familie a fost încântat şi a căzut de acord să fie adăugat şi numele Victoria. În ultima lună de sarcină, ne-am dat seama că ne dorim să poarte şi un nume de sfânt şi, desigur, cel mai potrivit a fost Maria.

Aşa a apărut Eva-Maria-Victoria, ceea ce pentru noi înseamnă Viaţă Sfântă şi Victorioasa, dar cu toţii o alintăm Evy.

Multă lume mă întreabă de calitatea asistenţei medicale române. Vreau să îi liniştesc pe cei de acasă, spunându-le că sistemul medical român nu diferă cu mult de cel din Moldova. Eu am avut marele noroc să nasc la una din cele mai bune clinici private din Bucureşti, care oferă servicii de cea mai înaltă calitate. Şi, spre marea mea surprindere, nu a fost nevoie nici măcar să deschid geanta pentru maternitate, pregătită de acasă. Nu ştiu detaliat cum e sistemul medical din Moldova, decât din auzite, de la părinţi sau prieteni. Cert este că ambele lasă de dorit şi ar mai fi multe de făcut, mai ales, pentru tinerele mămici care nu au posibilităţi materiale şi vor să aducă pe lume un copil sănătos.

Schimbările, prin care am trecut, din punct de vedere fizic şi spiritual, odată cu naşterea Evei, sunt multe, dar le consider normale, pentru că prin ele trece orice femeie. Cele fizice au fost vizibile. Am pus în jur de 12 kg, am reuşit să dau jos o bună parte din ele, între timp, iar acum duc o luptă aprigă cu cele rămase. Sunt prietenă cu sala de sport şi cu mâncarea sănătoasă.

Cât despre starea mea interioară, am avut un amalgam de emoţii şi chiar o perioadă, când am fost extrem de sensibilă, cu nişte stări ciudate. În termeni medicali, probabil, aceasta poartă denumirea de depresie postnatală. Slavă Domnului, am depăşit-o.

Din păcate, nu am putut depăşi criza lactaţiei. Am făcut un mare efort să o alăptez pe Evy, până aproape de cinci luni. Spun efort, pentru că am început să pierd laptele din luna a treia, fără vreun motiv anume şi mă forţam să beau litri de ceai pentru lactaţie. Am reuşit să o duc aşa până la aproape cinci luni, dar tot am rămas fără lapte. Sincer, dacă puteam, mi-ar fi plăcut să o alăptez până la un an. Cum îmi place să glumesc acasă, pentru mine alăptatul e un fel de conexiune (un fel de USB uman), o conexiune atât de specială, care poate exista doar între mamă şi copil şi îmi dădea efectiv sentimentul cela ZEN, de fericire şi linişte.

Câteva luni în urmă, Eva a devenit deja creştină cu acte în regulă.

Ne-am dorit un botez de prinţesă şi aşa a fost. Un local de lux din capitală, oameni dragi nouă, mâncare delicioasă, atmosfera prietenoasă şi ursitoare pentru micuţa prinţesă, cu alte cuvinte, o zi magică. Eva are parte de mai mulţi naşi, fiecare din ei are un rol în viaţa noastră şi sunt un exemplu demn de urmat pentru micuţa noastră, şi ne bucurăm mult că au acceptat să ne fie alături. Totul a ieşit perfect, iar pozele au rămas mărturia unuia dintre cele mai importante evenimente din viata familiei noastre.

După naşterea primului copil, am crezut că nu o să mai pot iubi atât de tare pe nimeni, dar când a apărut cea de a doua fetiţă, am înţeles că întotdeauna există loc pentru mai mult.

Suntem efectiv topiţi după ea, inclusiv surioara ei mai mare. Am înţeles că iubirea nu se împarte, ci mai degrabă se înmulţeşte şi, dintr-o dată, realizezi că aceste mici personalităţi sunt tot universul pentru tine.

În toată forfota, apărută după naşterea mezinuţei noastre, nu am uitat nici pentru o clipă de Anastasia. Fiica mai mare este mândria noastră. Ia lecţii de canto, face karate, este foarte pasionată de dans, engleză, desen şi absolut fascinată de dinozauri. Este una dintre cele mai bune eleve din clasă, ceea ce nu poate decât să ne bucure. Deşi are o groază de talente, în prezent, îşi doreşte să se facă mare ca sa devine primul Artist-Arheolog.

Recunosc, e foarte greu să te împarţi între doi copii cu vârste atât de diferite şi cred că nimeni nu te poate pregăti pentru această perioadă complicată. Iniţial, încercam din răsputeri să mă organizez, aveam senzaţia că viaţa mea e un haos, o luptă imensă între şcoală, temele pentru acasă, biberoane, pediatri, ore suplimentare, birou sau sală de sport. Însă încet-încet, ne-am adaptat cu programul fiecărui membru şi încercăm să ne sincronizăm cât mai mult posibil. Partea proastă este că nu mai am timp liber deloc, timp pe care să mi-l dedic doar mie, am renunţat la el în favoarea fetelor şi pot spune cu mâna pe inimă că merită acest sacrificiu... sacrificiu care deja este răsplătit cu prisosinţă.

Anastasia o iubeşte pe Eva încă din burtică. Şi acest fapt îmi aduce o fericire teribilă, aş zice.

După cum spuneam, Anastasia s-a rugat mult pentru Evy şi surioara ei a devenit cel mai frumos dar de la Doamne Doamne... Iar Eva o aşteaptă zilnic de la şcoală şi se uită la ea... nu ştiu... într-un fel foarte special, parcă absoarbe fiecare gest al ei şi o admiră, îi zâmbeşte... o iubeşte mult.  Mi-am dorit nespus ca ele  două să stabilească o legătură  specială, încă din primul minut, aşa că Anastasia a aşteptat cu tatăl ei, lângă sala de naşteri, şi când şi-a văzut surioara, era de nerecunoscut, trecea printr-un amalgam uriaş de emoţii, aşa cum nu am mai văzut-o niciodată,  până atunci. 

Şi totuşi cred că din toţi patru membri ai familiei noastre, tăticul este cel mai fericit şi alintat de tocmai trei fete superbe. Şi lui îi place să ne alinte foarte mult. I-am promis că o să mă gândesc şi la un băieţel, în câţiva ani, ca să mai egalăm scorul.

Până una alta, sunt implicată într-o serie de proiecte muzicale, pe unele le finalizez, iar altele mă aşteaptă la rând. Cred că printre ultimele piese, pe care le-am compus, se numără semifinalista de la Vocea României, LORINA cu „Away From Home”, sau Dee-Dee, cu piesa „Ştii că se poate”.

Cele mai cunoscute pentru Moldova, probabil, sunt ultimele piese, pe care le-am semnat alături de Radu pentru artişti ca Вика Дайнеко „Дыши”, Корни – „А это не дождь”. În curând, va apărea şi noul single „Sahzoda”, pentru binecunoscuta Dj Layla, la a cărei piesă lucrăm, dar şi Natalia Barbu va prezenta ultimele ei piese, toate produse şi compuse de noi. Ca artist, am lansat un nou single Sianna – „Mi-e bine”, pentru care am realizat una din cele mai îndrăzneţe şedinţe foto de până acum”

Probabil, discuţia noastră nu s-ar fi terminat niciodată, dar o aşteptau fetiţele ei dragi şi soţul, iar timpul petrecut împreună cu ei o fac pe Ana mai puternică şi mai specială, o adevărată mamă de succes. 

Text: Daniela Borodachi

Articolul a fost publicat în revista "Mame de succes", nr. 2 din 2013 [9(68)]