Liliana Prado: ”Viața la puterea a patra”

Nu sunt doar o familie de succes, ci şi un exemplu demn de urmat. Ea e moldoveancă cu studii muzicale, el – jurist belgian de origine spaniolă şi amândoi deţinătorii întreprinderii „Global Phoning Group”, care prestează servicii de call center pentru ţările europene şi Republica Moldova.

Povestea de dragoste a Lilianei şi a lui Olivier Prado şi-a cunoscut începutul în Spania. După trei ani de la prima întâlnire, au ales să îşi sărbătorească nunta în aceeaşi zi cu prinţul Laurent al Belgiei, care a avut loc şi în aceeaşi sală, frumos decorată, bine organizată, cu o mulţime de invitaţi…

Ca orice femeie, Liliana îşi dorea nespus de mult copii, însă, din cauza unui diagnostic greşit, a avut mai multe probleme de sănătate. O operaţie de apendicită suportată în copilărie s-a soldat cu producerea multor aderenţi, iar medicii din Spania au refuzat să intervină chirurgical, fără permisiunea soţului ei, pentru că era foarte riscant. Atunci Olivier Prado şi-a zis că mai bine cu soţie, decât cu copii şi fără ea.

Au urmat mai multe tratamente şi fecundări în vitro, fără niciun rezultat. Dar Liliana nu şi-a pierdut speranţa că, într-o zi, va simţi fericirea de a fi mamă. Spre marea mirare a cuplului Prado, acel mult aşteptat miracol s-a produs peste nouă luni de la căsătorie.

„Când am rămas însărcinată, nu-mi venea, pur şi simplu, să cred. Le ziceam medicilor că am avut parte de o intervenţie chirurgicală, că, de trei ori, încercasem fecundarea în vitro fără niciun rezultat. La care medicii mi-au zis că Dumnezeu face minuni oamenilor buni! Nu vă pot reda câtă fericire radia în sufletul meu şi al soţului!”, recunoaşte Liliana.

Din marea dorinţă de a fi părinţi, astăzi cuplul Prado, după zece ani de căsătorie, creşte patru copii: Olivier junior (9 ani), Laurentino (6 ani), Antonio (4 ani) şi Olivia-Carmen (3 ani). „Toţii copiii s-au născut în Moldova, pe cale naturală, fiind supravegheaţi de medicul ginecolog Ştefan Gaţcan, care este un specialist foarte bun”, menţionează Liliana.

S-a bucurat de statutul de mamă, când trecuse deja de 30 de ani, iar valul emoţiilor, care au pus stăpânire pe ea, mergea mână în mână cu dorinţa de a cunoaşte cât mai multe despre dezvoltarea copilului, precum şi toate schimbările prin care urma să treacă.

De ce aţi hotărît să naşteţi în Moldova?

Contează mult legătura dintre medic şi femeia care aşteaptă un copil. Medicul ginecolog, Ştefan Gaţcan, care deţine clinica privată „Extramed”, mi-a inspirat multă încredere, chiar de la prima vizită. Nu este doar atent şi grijuliu, ci şi un foarte bun specialist. De aceea am decis împreună cu soţul să nasc în Moldova.

Ce literatură aţi citit în perioada sarcinii?

Am apelat la o carte cu conţinut complex despre maternitate, şi anume „Elever bebe” de Marcel Rufo Aş numi-o adevărată Biblie pentru mămici. O recomand tuturor femeilor care aşteaptă un copil sau care au deja unul, pentru că este utilă şi găseşti multă informaţie despre alimentarea corectă, îngrijirea personală în acea perioadă, creşterea copilului, fraternitate, vaccinări, dezvoltarea fiziologică. Cartea cuprinde toate răspunsurile la întrebările mamelor.

Ce diferenţe aţi simţit între cele 4 sarcini?

De obicei, prima sarcină este mai problematică. Eu însă am avut parte de cele mai multe stări de greaţă, modificări de dispoziţie, la următoarele trei sarcini. Diferenţe am simţit şi în burtica mea. Toţi copiii s-au născut cu o greutate diferită. Cel mai mare a fost Antonio, cu 4,5 kg. Îmi amintesc că-mi era deja greu să duc un făt atât de mare şi am rugat medicul să-mi provoace naşterea. Dar dumnealui mi-a spus că băiatul se simte foarte bine acolo şi că, în curând, singurel va veni pe lume. Olivier a fost cel mai activ nu doar în burta mea, ci şi după naştere, Laurentino mi-a oferit cele mai plângăcioase nopţi, Antonio era de neauzit, mă trezeam să văd dacă respiră, iar Olivia-Carmen gângurea cel mai mult. Pentru toţi exista dorinţa de a-i vedea în realitate mai repede, de a-i cunoaşte, de a-i cuprinde, emoţiile creşteau tot mai mult, pe zi ce trecea.

Cum aţi reuşit să scăpaţi de kilogramele acumulate din perioada gravidităţilor?

Consider că mamele trebuie să ia în greutate suficient şi să uite, pentru un timp, de curele de slăbire, dacă vor să dea naştere unor copii sănătoşi. De aceea, nu am pus accent pe kilogramele în plus de după naştere. Mâncam destul şi sănătos, cât mai multe lactate, carne şi am evitat bucatele condimentate. Am alăptat toţi copiii până la vârsta de un an şi doar Olivier a fost răsfăţat ceva mai mult timp. După aceea, am recurs la mâncare pentru bebeluşi: „Nestle”, „Nan 4”.

Recunosc că am fost şi un pic norocoasă. Nu am ţinut diete şi nu am practicat vreun sport, dar mi-am revenit, de fiecare dată, foarte repede la formele iniţiale, de dinaintea sarcinii. Secretul? Nu e niciunul. M-am aflat tot timpul în mişcare, pentru că am avut dintotdeauna un program plin de activităţi. Probabil, munca mea este cea mai bună dietă de slăbire.

Cum reuşiţi să îmbinaţi rolul de mamă cu cel de director de întreprindere?

Prima parte a zilei o dedic serviciului, pentru că este necesar şi important să fiu prezentă acolo, dar îndată ce părăsesc locul de muncă, exist doar pentru familia mea. 

Cei mai mari au grijă de cei mai mici

Liliana îşi descrie cu entuziasm copiii. Paradoxal, dar toţi patru seamănă între ei nu doar la chip... Au aceleaşi preferinţe şi aceleaşi gusturi. Sunt cei mai buni prieteni şi doar uneori între ei „se trezeşte” spiritul de concurenţă.

Tatăl vorbeşte limba franceza în familie, iar mama româna, fapt ce le permite să  menţină un echilibru între culturi. Deja au decis toţi să urmeze calea lui Olivier junior la liceul „Miguel de Cervantes” din Chişinău, pentru a învăţa şi limba spaniolă.

Olivier junior a primit numele tatălui său, întrucât părinţii nu-şi făceau mari speranţe că vor mai avea copii. El este o mândrie pentru ei, datorită succeselor de la şcoală, din muzică, sport, cât şi pentru respectul, grija, responsabilitatea lui mai mare, în raport cu ceilalţi. Este energic, plin de idei, descurcăreţ, reuşeşte mereu să le ducă la bun sfârşit pe toate. Aceste trăsături l-au ajutat să ia locul doi la concursul „Ploaia de Stele”, să obţină performanţe la clubul de fotbal „Lions”, să fie printre primii la şcoala de arte „Valeriu Poleacov” şi în formaţia „Lollipops”.

Îi urmează exemplul cel mai liniştit, ascultător şi răbdător copil al familiei Prado, Laurentino sau Tino, cum obişnuieşte mama să-l numească. A fost numit aşa în cinstea bunelului său din Spania. Liliana menţionează că acest băieţel e ca un îngeraş pentru dânşii. Dacă lui Olivier îi reuşeşte mai uşor să atingă un succes, Laurentino munceşte perseverent pentru a-şi atinge scopul. A preferat, împreună cu fratele mai mare, să facă parte din acelaşi cerc muzical al formaţiei „Lollipops”.

Curajosul, inventivul, iubitorul familiei este Antonio sau Toni. Deşi este micuţ, ştie deja să dea dovadă de verticalitate. E unicul dintre toţi care continuă să se joace cu maşinuţele şi ele, probabil, sunt pasiunea lui. Văzându-şi frăţiorii cântând, i-a zis mamei că vrea să îi urmeze calea. Astfel, Antonio a ajuns în grupa celor mai mici din formaţia „Lollipops”.

Ultimul copil a fost cireaşa de pe tort. Este vorba de fetiţa care umple casa cu multă energie, zâmbete, întrebări haioase şi jocuri, pe nume Olivia-Carmen. Mezina avea acest nume hărăzit de părinţi, cu mult timp înainte să vină pe lume. Liliana povesteşte că, în perioada celei de a doua sarcini, cu Laurentino, i s-a spus că va avea o fetiţă, de aceea s-a gândit să o numească Olivia, iar Carmen e în cinstea bunicii din Spania. Ea este cea care nu uită niciodată să zică mulţumesc şi să păstreze curăţenia. Ca să reuşească să-i ajungă pe frăţiorii săi, Olivia-Carmen cântă în aceeaşi grupă cu Antonio.

S-ar părea că toţi patru au trecut de la suzetă deodată la microfon şi asta pentru că familia Prado este compusă din artişti. Nu se ştie dacă toţi vor urma şi în viitor aceleaşi activităţi, însă doamna Prado consideră că anume muzica este elementul care dezvoltă auzul, gustul, stilul copiilor. Şi dacă Antonio şi Olivia-Carmen abia au început să-şi demonstreze talentele, atunci Laurentino şi Olivier nu se întorc acasă fără trofee de la concursuri. Tinerii cântăreţi au participat la festivalul „Steaua Carpaţilor”, la „Cerbul de Aur” în Bucureşti, la concursul „Nova Latinitas”, „Steaua Chişinăului”, „Micul Prinţ”, fiind întotdeauna laureaţi cu locul I, II şi III.

Ne consacrăm copiilor noştri

Cuvintele „te iubesc” răsună ca ceva obişnuit în familia lor şi sunt pronunţate de mai multe ori pe zi. Faptul o bucură nespus de mult pe mămica acestor patru copii, atât de prietenoşi, grijulii, binevoitori. Între ei nu există motive de supărare sau refuz, dimpotrivă, mereu se ajută, se joacă împreună, chiar dacă există şi un pic de diferenţă de vârstă şi interese.

„Toate activităţile pe care Olivier, Tino, Toni şi Olivia-Carmen le practică, vin din propria lor iniţiativă”, spune Liliana. Ea consideră că auzul lor muzical este moştenit de la dânsa. De asemenea, crede că un program de zi bine definit, dezvoltă simţul responsabilităţii şi punctualităţii. Organizarea a cât mai multor activităţi umple spaţiile libere şi reduce din lenevie. Toţi patru, fie au frecventat, fie mai frecventează grădiniţa de stat nr. 119. Din spusele doamnei Prado, acolo educatoarele sunt foarte răbdătoare şi liniştite.

Liliana menţionează că în familia lor greşelile sunt corectate, prin intermediul comunicării. Nu este de acord cu aplicarea forţei în procesul de educaţie şi consideră că odraslele văd ceea ce se întâmplă în familie şi urmează exemplul părinţilor.

-Care sunt restricţiile pe care le aplicaţi, dacă cineva din copii nu ascultă?

În cazul în care Olivier aduce o notă rea de la şcoală, eu îi confisc Ipad-ul sau nu pleacă la fotbal, ceilalţi trei nu primesc dulciuri. În procesul de educaţie a copiilor, pentru mine este principial să îmi ţin promisiunea, atunci când ei nu mă ascultă, oricât de mult nu m-ar afecta lacrimile şi rugăminţile lor.

- Soţul dumneavoastră se implică în educaţia copiilor?

Deşi Olivier petrece mai puţin timp cu dânşii, decât mine, cuvântul lui are greutate. Copiii îl iubesc nespus de mult, iar soţul meu încearcă, de fiecare dată, să recupereze timpul pierdut. Are o abordare corectă, din punct de vedere educaţional şi psihologic, cu fiecare dintre ei, datorită faptului că citeşte foarte multe cărţi. Are în biblioteca sa cărţi, cum ar fi „Votre ado” (Adolescentul vostru) de Marcel Rufo, "Ce să le spunem copiilor când sunt foarte mici, când sunt bolnavi, când se bucură, când sunt trişti", „Când apare copilul. O psihoanalistă dă sfaturi”,  „Dificultatea de a trăi. Povestiri psihoanalitice despre copii” – toate de Francoise Dolto.

De ce aţi ales să creşteţi copiii în Moldova şi nu în Belgia?

Ca ţară, Belgia este mult mai dezvoltată, din punct de vedere economic şi se atestă un nivel de trai diferit decât cel de aici. Nu putem compara nici salariile de acolo cu cele din ţara noastră. Dar, din păcate, multe din valori sunt pierdute. De exemplu, în grădiniţe, chiar dacă sunt dotate la cel mai înalt nivel, sistemul educaţional este sărac în idei şi acţiuni. În Belgia, nu sunt matinee, concerte, nu se organizează spectacole, copiii nu învaţă poezii.

Atunci când eu cu soţul am hotărât să rămânem în Moldova, ne-am început afacerea de la zero. În aceeaşi perioadă, s-a născut Olivier. Recunosc, ne-a fost greu, am avut parte de experienţe diferite. Într-un timp, pierdusem totul, dar ne-am ridicat şi cel mai important este că am învăţat din propriile greşeli. Deci am demonstrat că şi aici, în Moldova, este posibil să-ţi permiţi un trai decent, pentru a-ţi creşte copiii.

Unii parapsihologi afirmă că, de fapt, copiii sunt acei care-şi aleg părinţii. Ce credeţi dumneavoastră despre aceasta?

Probabil, este corect. Şi eu sunt copilul cuiva şi nu-mi imaginez o altă mamă, decât cea care am avut-o… În ceea ce mă priveşte, încerc să fiu echilibrată cu toţi patru copii, le ofer, în egală măsură, atenţie tuturor şi nu fac comparaţie între dânşii. Dacă îl laud pe unul, îi laud şi pe toţi ceilalţi, chiar şi pentru nişte fapte mai puţin importante. Eu nu văd alţi copii pentru mine, şi nici pentru dânşii alţi părinţi.

Puteţi determina după temperamentul copiilor dumneavoastră, ce vor deveni în viitor?

Olivier, care este cel mai energic, are darul de a convinge, repede găseşte un numitor comun cu toţi, este un lider înnăscut şi-l văd ca un comerciant, un om de afaceri. Tino este foarte responsabil, mi-l imaginez un luptător pentru dreptate, un avocat sau medic. Toni, curajosul familiei, va fi un inventator, iar pe Olivia-Carmen, după modul în care se uită toată ziua la oglindă, şi-i place să cânte, să arate bine, o văd vedetă.

Eu mă simt de patru ori mai fericită, mai femeie, pentru că sunt de patru ori mamă. Cu dânşii mă simt de patru ori mai tânără, mai înţeleaptă, mai puternică şi mai motivată. Casa mea e ca un spaţiu plin de energie, dinamism şi zâmbete. Anii de tinereţe au specificul lor, dar cea mai frumoasă perioadă din viaţa mea este acum şi astăzi, când sunt mamă pentru ai mei patru scumpi odoraşi.

Text: Maria Breziţcaia, Daniela Borodachi

Articolul a fost publicat în revista "Mame de succes", iunie 2013