Conceperea artificială: Părinții și-au fotografiat copiii alături de injecțiile administrate zilnic
- 2020-10-02
- 32658
Sarcina este o experiență încântătoare, atât pentru părinți, cât și pentru cei dragi. Iar fertilizarea este primul pas al acestei călătorii extraordinare care va însemna, în cele din urmă, o familie mai numeroasă. Mai mulți părinți au decis să fotografieze bebelușii alături de injecțiile care au contribuit direct la apariția lor pe lume.
Lauren și Garyt Walker au publicat această fotografie pentru a anunța că sunt în așteptarea gemenilor. „Ne-am gândit să anunțăm anume așa cele două minuni ale lumii”, a scris Lauren în postarea sa.
Acest cuplu a încercat să conceapă un copil timp de 953 de zile, a suferit o intervenție chirurgicală corectivă, două runde de fertilizare in vitro și trei transferuri de embrioni eșuate.
„4 ani, 7 încercări, 3 pierderi de sarcină și 1616 injecții”
Cuplul O’Neill au reușit să surprindă o imagine inedită după ce fetița lor s-a născut. Copilul a venit pe lume prin inseminarea artificială, iar pentru acest procedeu au fost necesare nu mai puțin de 1616 seringi cu ace.
Părinții au trecut prin procesul de fertilizare in vitro timp de 4 ani, iar la final familia lor s-a mărit cu o fetiță sănătoasă, pe nume London.
Imaginea a fost postată pe Facebook de o clinică de fertilitate – Sher Institutes. Clinica sărbătorește nașterea unui copil după ce mama sa, Angela, a urmat un tratament medicamentos pentru infertilitate timp de un an și jumătate.
Doctorul Angelei, dr. Molina Dayal, a spus că numărul seringilor și fiolelor din fotografie este de fapt mai mic decât cantitatea completă pe care a utilizat-o pacienta.
„Acele au fost partea ușoară. Lupta emoțională, urcușurile și coborâșurile – sunt cele care au dus cu adevărat la un efect negativ”, a declarat mama copilului, Angela.
Nu există durere mai mare decât pierderea unui copil.
Lesleigh Cetinguc a încercat să rămână însărcinată prin inseminarea intrauterină și după prin tratamentul de fertilizare in vitro. Aceasta a reușit să nască un băiețel pe nume Lochlan.
După ceva timp, Lesleigh și-a mai dorit un copil. Aceasta a fost supusă procedurii de transfer embrionar, iar implantarea a avut loc cu succes: era din nou însărcinată. Cu toate acestea, în timpul unei vizite de rutină la medic, Lesleigh a aflat că sarcina era oprită în evoluție.
Ulterior. A urmat încă o încercare care a fost la fel de traumatică – Lesleigh a suferit un avort spontan.
Într-un final, Lesleigh a stabilit încă o încercare, aceasta a decis să nască „copilul curcubeu” – un termen folosit pentru un bebeluș care se naște în familia care a avut parte de avorturi spontane, sarcină oprită din evoluție sau moartea unui copil născut.
În mod miraculos, visul s-a împlinit. Lesleigh a rămas din nou însărcinată, iar de data aceasta sarcina a fost un succes. Ea a născut un băiețel pe nume Lennon la doar trei ani și trei zile după ce s-a născut fratele său mai mare, Lochlan.
În cadrul ședinței foto, au fost incluse zeci de ace, seringi, flacoane cu medicamente și sticle de pastile pe care le-a folosit mămica. Lesleigh a transformat seringile și sticlele într-un curcubeu pentru a-și cinsti „bebelușul curcubeu”.
Sursa: thedelite.com, buzzfeed.com, baby.unica.ro