Sporturi care pot fi practicate în ultimul trimestru de sarcină

Sporturi care pot fi practicate în ultimul trimestru de sarcină

Așa cum prejudecata conform căreia „mănânci pentru doi” a fost desființată din temelii de către medici și nutriționiști, așa și pretextul absenței sportului din timpul sarcinii este eronat. Însă trebuie să știi ce fel de sporturi ți se permite să faci și în ce antrenamente să te implici în raport cu cele trei trimestre majore de sarcină.

În ultimul trimestru, chiar dacă începi să fii tot mai greoaie, iar starea ta fizică nu te prea predispune să mai faci și sport, nu trebuie să stopezi activitatea fizică. Specialiștii sunt de părere că femeile care resimt foarte profund și accentuat ultimul trimestru de sarcină ca fiind extenuant sunt cele care nu au făcut anterior mișcare. Astfel, daca și anterior corpul a fost lucrat, ultimul trimestru nu va fi o povară din punct de vedere fizic.

Antrenorii specializați pe gravide susțin că în aceasta perioada este bine să te limitezi la mers normal, la plimbări lungi și să eviți alte activități solicitante. Însă plimbări lungi nu înseamnă 15 minute, ci o oră de plimbări în ritm normal, care să aibă loc zilnic.

În această perioadă mai poți folosi mingea de fitness, dar cu o mai mare atenție și fără a presa în niciun fel burta. Înotul sau aquagymul poate fi practicat pe toată perioada sarcinii, pentru că nu te epuizează ca alte forme de antrenament și este recomandat de la începutul până la sfârșitul sarcinii.

Specialiștii insist că cel mai important este să nu te oprești din a face sport și să pornești încă dinainte sau barem de când rămâi însărcinată pentru că activitățile fizice îți asigură o sarcină mai ușoară.

Despre activitățile care pot fi practicate în primele două trimestre ale sarcinii puteți citi AICI și AICI.

Foto: divalikes.com

Adaugă comentariu