Odoraș.

Odoraș.

wormitin

Pregătirea corectă pentru sarcină și etapele travaliului – tema de bază la cel mai deosebit festival al „burticilor”

Pregătirea corectă pentru sarcină și etapele travaliului – tema de bază la cel mai deosebit festival al „burticilor”

Revista Odoraș a organizat pe 8 februarie curent prima ediție a Festivalului Graviduțelor din 2019. Toți cei care sunt în așteptarea unui copil sau își doresc să devină părinți și-au dat întâlnire la cel mai deosebit festival al „burticilor”. În cadrul evenimentului s-a discutat despre una dintre cele mai importante și dificile perioade din viața unei femei - pregătirea și controlul în perioada de sarcină și etapele travaliului, dar și provocările la alăptarea nou-născutului.

Consultantul superior în alăptare, Olga Gutium invitată la eveniment de compania Bayer, a vorbit despre asigurarea suportului nutrițional necesar pentru dezvoltarea sănătoasă a copilului în timpul perioadei de alăptare. Consultantul a menționat că pe parcursul unei zile copilul nu mănâncă niciodată 100% din laptele matern, dar aproximativ 80%. De asemenea, compoziția laptelui matern se schimbă în dependență de perioada zilei, iar cu cât mai mare este copilul, cu atât mai gras este laptele. Pentru o alăptare de succes, Olga Gutium a recomandat mămicilor să administreze produsul Elevit 3, care conține multivitamine benefice atât pentru durata perioadei de alăptare, cât și pentru îngrijirea postnatală.

 

Participanții, majoritatea dintre ei viitori părinți, au aflat informații despre necesitatea calciului în sarcină, care contribuie la dezvoltarea oaselor, danturii, musculaturii și nervilor. Valeriu Pădure, medic obstetrician - ginecolog la Institutul Mamei și Copilului, a recomandat suplimentul de calciu – Davita Bone, care crește necesarul nutrițional pentru menținerea sănătății a mamei și a bebelușului și are o concentrație perfectă de calciu elementar pentru o bună asimilare, fără pierderi.

 

Reprezentantul medical Lilia Lazari a prezentat produsul Gaviscon, un medicament eficient în eliminarea senzației de pirozis în sarcină și alăptare. Aceasta a menționat că pirozisul sau arsurile pe care le simte femeia în spatele pieptului apar atunci când sfincterul de la nivelul esofagului inferior nu poate preveni ca alimentele și acidul din stomac să treacă înapoi în esofag. Administrarea Gaviscon în sarcină este posibilă în orice trimestru, deoarece alginatul nu se absoarbe în circulația sistemică și nu afectează fătul.

 

Despre sănătatea intimă feminină a vorbit medicul obstetrician - ginecolog, Tatiana Cebotari, care a comunicat că igiena zilnică corectă este cheia unei vieți sexuale de succes. În acest sens, medicul a prezentat un produs special adaptat zonei intime - Epigen gel, recomandat pentru toate categoriile de vârstă și poate fi folosit inclusiv în perioada de sarcină, alăptare și menopauză. Acest gel natural este compus din acid glicirizinic (extract din rădăcină de lemn dulce) și acid lactic.

 

După aceasta, reprezentantul companiei Labormed, Elena Lavreniuc, a prezentat produsul Eubiotic Baby, care reduce riscul apariției și severității colicilor și previne apariția infecțiilor respiratorii. De asemenea, Eubiotic Baby poate fi folosit din prima zi de viață a bebelușului și este o combinație a celor mai studiate tulpini probiotice din lume.

 

Tradiția evenimentului este alegerea „Reginei serii“ și anume a graviduței cu cel mai mare termen de sarcină, care de această dată a avut aproape 40 de săptămâni. Partenerii evenimentului Odoraș i-au oferit graviduței produse utile pentru creșterea și îngrijirea nou-născutului.

 

Medicul obstetrician-ginecolog, Diana Mitriuc, a vorbit despre creșterea necesarului nutrițional în timpul sarcinii și importanța menținerii cerinței nutriționale atât pentru mamă, cât și pentru făt. În acest sens, medicul a recomandat produsul Ogestan, care este un supliment alimentar ce furnizează micronutrienți indispensabili femeilor însărcinate, care alăptează sau care doresc să rămână gravide, printre aceștia numărându-se iodul, vitaminele B9 și D3.

 

Reprezentantul medical Egis, Ion Lupu, le-a vorbit părinților și celor care așteaptă cu nerăbdare un copil despre importanța fierului în sarcină. Acesta a explicat că fierul ajută la producerea celulelor imune, iar în cazul unui deficit de fier, organismul poate prezenta o sensibilitate sporită la infecțiile recurente. Pentru situaţiile în care există un necesar crescut de fier (de exemplu: sarcină, pubertate, adolescenţă), reprezentatul medical a recomandat produsul Sorbifer Durules, mai multe detalii despre medicament aflați AICI.

 

Despre etapele travaliului, procesul nașterii și momentele cheie în alegerea maternității a vorbit medicul obstretician-ginecolog de la Medpark, Maxim Călăraș. Medicul a menționat faptul că în ultimii ani, tot mai multe femei aleg să nască prin cezariană din motiv că ar fi mai ușor, însă acest lucru nu e adevărat. Cezariana este foarte riscantă pentru mamă, soldându-se cu complicații fatale o dată la 4 mii de cazuri. Medicul a menționat că nu este împotriva nașterilor prin cezariană, dar le susține doar atunci când e cazul, iar fiecare femeia trebuie să-i dea o șansă copilului să se nască pe cale naturală – adică vaginal.

 

Antrenoarea de la Fit Mami, Mihaela Cazac, le-a informat pe mame despre programul online de recuperare postnatală Fit Mami și a specificat că gimnastica postnatală e cea mai eficientă metodă de refacere a corpului după ce femeia a născut. Este foarte important ca în primele luni după naștere accentul să fie pus pe relaxare, refacere, redarea tonusului mușchilor planșeului pelvian și ai abdomenului. Iar când acești mușchi sunt slabi, se poate produce un dezechilibru privind alinierea coloanei vertebrale și a bazinului.

 

Fotograful care a surprins cele mai frumoase momente este Stela Donțu, iar decorul pentru fotografii a fost realizat de Decor LLux. La eveniment a avut loc și un târg special, iar la pauză, mamele au savurat delicii de la Masa Dulce, cafea Moka și apa OM.

Următorul eveniment marca Odoraș, cu tematica „Bolile copiilor” va avea loc pe 20 februarie. Nu rata această ediție, înregistrează-te AICI și participă GRATUIT!

 

Share:

Articole recomandate