Experiența unei familii din Moldova de înmatriculare a copilului la școală în Anglia: „Niciun fel de plic!”

Inga Zaiaț a emigrat împreună cu soțul și fetița de 8 ani în Anglia. Iar realitățile de acolo nu mai contenesc să o inspire frumos. Așa că ea a decis să se împartă și cu noi cu ceea ce observă, iar după ce anterior ne-a povestit cum a fost „primul sunet” la școala engleză la care merge fiica sa Emy, de data aceasta ne relatează cum se înmatriculează copiii acolo.

„Îmi amintesc cum am intrat la directoarea școlii cu un teanc de hârtii și îndreptări, să o înmatriculăm pe Emy în primul an de școală. N-am să uit coridoarele lungi cu pereți verzi și umblatul prin cabinetele policlinicii după lista obligatorie de vaccinuri și nu mai știu ce fel de ștampile.

Atunci eram stresați, acum zâmbesc de parcă nici nu a fost.

Aici în Marea Britanie, toată procedura este extrem de simplă. Am avut nevoie doar de act de identitate și certificat de naștere a copilului. Iar mapele groase cu acte ștampilate și semnături pompoase, prind păienjeniș în debara și, îmi amintesc cât de mult mă bucur pentru alegerea făcută.   

Ajunși pe loc, am aplicat online pe pagina Consiliului municipal a localității, și în 2 săptămâni am primit răspuns cu detalii despre școala în care am fost repartizați. Cam atât.

Școala se alege în dependență de locul de trai. Noi avem trei școli prin preajmă, pe care le-am și menționat în aplicația on-line. Iar cu o zi înainte de 6 septembrie (prima zi de școală),  am mers să îi facem cunoștință Emiliei cu școala și noua profesoară. Repartizați am fost strict după vârstă și nu după tabla înmulțirii sau numărul de poezii învățate pe de rost.

Pe lângă bucuria unei atitudini neobișnuit de binevoitoare, am primit și câteva scrisori cu informații „pentru părinti”.

Acele informații de fapt erau chestionare despre copil. Am fost surprinși să ni se ceară permisiunea pentru lucruri atât de elementare. De exemplu, permisiunea ca copilul să participe la lecțiile de educație sexuală în prezența părinților. Sau și mai și, permisiunea părintelui pentru ca asistentul medical să poată atinge copilul pentru ai oferi ajutor medical. Nu mai zic de întrebări legate de alimentație, preferințe, alergii, și multe altele. În altă scrisoare am primit contactele tuturor, de la profesori până la fondatorul sistemului de învățământ după care învață școala  - David Ross.

Într-un cuvânt am avut impresia că am venit din tundră, și încercam din răsputeri să-mi ascund mirarea. Cel mai fain este că oricând poți contacta profesoara printr-o aplicație, direct din telefonul mobil. Tot în această aplicație, copiii sunt apreciați zilnic după reușitele sale. Și culmea! fără note și cifre mari roșii sub fiecare cuvânt. Ba mai mult, de fiecare dată când o iau pe Emy de la școală, profesoara detaliat îmi povestește despre succesele Emiliei, și îmi zice cât de mult se străduiește.

Școala este una de stat, e gratuită. Unica cheltuială este prânzul. Dar dacă nu ți-l permiți, poți aplica pentru prânzuri gratuite sau opta pentru mâncarea la pachet de acasă.

Uneori am impresia că-i prea gândit totul pentru oameni, și mai ales pentru copii. Încerc să găsesc ceva ce nu mi-ar plăcea, dar nu-mi iese. O invidiez atât de mult pe Emy, că aș merge și eu la școală.

Iar prima frază din scrisoarea adresată părinților, încă mi se pare fantastică, din alt cosmos: „We committed to making sure that the school is a happy and successful experience for children” (Ne-am angajat să ne asigurăm că școala este o experiență fericită și de succes pentru copii).