Viața copiilor – o jucărie pentru comercianții iresponsabili!

Viața copiilor – o jucărie pentru comercianții iresponsabili!

Probabil sunteți la curent cu cele două cazuri de intoxicații care s-au întâmplat în școlile de la noi din țară. În primul, un grup din 10 elevi s-au intoxicat cu clei la ora de educație tehnologică, iar în cel de-al doilea - 7 elevi și doi profesori s-au intoxicat cu vapori de la plastilină, tot la ore.

După ce au fost făcute publice aceste informații, Ministerul Sănătății a făcut un apel către managerii instituțiilor de învățământ, îndemnându-i să manifeste mai multă vigilență față de sănătatea copiilor și să ia măsurile necesare pentru a preveni astfel de situații. Întrebarea mea, cred că și a multora dintre voi, a fost următoarea: Nu ar trebui mai întâi trași la răspundere comercianții, importatorii și producătorii acestor produse, apoi atenționate cadrele didactice?

Și totuși, dacă ar fi profesorii să facă zilnic aceste verificări, cu toate că nu ține de competența lor, credeți că aceasta ar fi o soluție? Eu personal nu cred, deoarece în timp ce ei vor face verificările de rigoare, pe piața noastră vor continua să fie comercializate aceste produse toxice și extrem de periculoase pentru viața și sănătatea copiilor și nimic nu se va schimba.

Da, este adevărat că oamenii sunt atrași de produse mai ieftine, care de cele mai multe ori au o calitate proastă, uneori fiind chiar dăunătoare. Dar toate sunt într-o legătură strânsă: de unde să-și permită să cumpere produse de calitate, dacă uneori salariile nu le permit nici măcar să-și cumpere strictul necesar pentru viață? Ei sunt nevoiți să cumpere produsele ieftine care ajung pe piața noastră fără a fi supuse vreunui control. Cu părere de rău, ajung să fie vândute produse contrafăcute, neverificate și care nu corespund standardelor de calitate. În așa fel, ne pomenim în situația pe care o avem din cauza că unele persoane aleg să facă business pe seama copiilor noștri și nimănui nu-i pasă de urmările grave care ar putea urma. Și pe final, ca să ne eschivăm de la răspundere, de ce să nu dăm vina pe profesori, că ei sărmanii pentru salariul mizer pe care îl au pentru activitatea de pedagog trebuie să mai facă și muncă suplimentară de inspectori?

În acest context, o profesoară din capitală, care este și mamă, a reacționat la îndemnul celor de la Ministerul Sănătății și a venit cu o replică:

  „Foarte interesant! Au atenționat profesorii! Cum ar putea oare un profesor să deosebească calitatea plastilinei sau a altor produse? Desigur, e mai ușor a învinui profesorul în toate. Dar cine duce contul oare la tot importul care se face în țară? Care este calitatea încălțămintei sau a îmbrăcămintei pe care oamenii o cumpără, fiind atrași de prețuri mici, chiar dacă în aceste magazine persistă un miros insuportabil? Țară fără stăpân, în schimb cu ajutoare umanitare dubioase!”, conchide profesoara.

Dragi părinți, faceți concluziile de rigoare și fiți măcar voi atenți la ce produse cumpărați copiilor voștri, că până se vor trezi responsabilii să facă verificări ne vom pomeni cu copii bolnavi!

Opinie de Ana Prepelița,

redactor revista Odoraș.

Foto simbol: childrenscornerbk.com

Adaugă comentariu