A fost lansat primul proiect de colectare publică de bunuri „Banca de haine”.

A fost lansat primul proiect de colectare publică de bunuri „Banca de haine”.

Misiunea Socială „Diaconia” a Mitropoliei Basarabiei a lansat primul proiect de colectare publică de bunuri – Banca de haine. Scopul proiectului este promovarea solidarității și ajutorarea oamenilor nevoiaşi printr-un mecanism utilizat eficient în mai multe țări ale lumii.

În prima etapă de proiect, în cinci sectoare ale Chișinăului vor fi amplasate cinci boxe special amenajate de colectare a bunurilor. Boxele, parte a proiectului „Banca de haine”,  sunt o premieră pentru Republica Moldova. Conform standardelor internaționale, acestea întrunesc toate condițiile pentru a oferi siguranță donațiilor. Grație proiectului „Banca de haine”, oamenii care vor să facă o donație de bunuri vor avea la îndemână un instrument accesibil ce va facilita procesul de donație.

Donațiile colectate în Chișinău, vor fi adunate și triate, apoi acestea vor ajunge la persoanele din întreaga țară care au nevoie acută de ajutor material: beneficiari ai proiectelor sociale ale Diaconiei, persoane asistate în cadrul garderobelor sociale din parohiile Mitropoliei Basarbiei, parteneri sociali ai organizației și cazuri sociale unde este nevoie de o intervenție cu donații de bunuri.

Diaconia îndeamnă oamenii care vor să facă o donație să respecte câteva reguli:

-          Hainele trebuie să fie curate și îngrijite. 

-          Să fie lucruri și bunuri ce pot fi donate și utilizate cu demnitate. 

-          Donațiile trebuie depozitate în pungi. 

-          Sunt permise în calitate de donații: haine, încălțăminte, jucării, lenjerie de pat. 

 Pentru a realiza o donație, găsiți boxele pe următoarele adrese:
Linella 5, Buiucani, str. Onisifor Ghibu 7/2

Linella 4,  Râșcani, bd. Moscova, 10/1

Linella 20, Ciocana, str. Ion Dumeniuc, 12

Linella 36,  Botanica,  str. Decebal 59

Linella 39, Telecentru, str. Miorița 11.

Sursa, foto: diaconia.md

Adaugă comentariu