Odoraș.

Odoraș.

Maternitatea Medpark

Care sunt analizele medicale pe care trebuie să le facem anual

Care sunt analizele medicale pe care trebuie să le facem anual

Analizele medicale uzuale, care pot depista din timp afecțiuni grave, trebuie efectuate anual. Nu neglija niciodată analizele medicale, ai grijă de sănătatea ta și mergi cu fiecare membru al familiei la un control medical de rutină, scrie unica.ro

Analizele medicale anuale sunt gratuite. Trebuie doar să fii înscrisă la un medic de familie și să mergi la consultație în mod regulat, cel puțin o dată pe an, dacă nu ai probleme de sănătate.

 Analizele medicale periodice sunt foarte importante pentru a monitoriza imunitatea, rezistența și sănătatea organismului. Există prea multe boli care se pot instala pe tăcute, de la boli venerice, boli de ficat și inimă până la temute forme de cancer, cu o rată de supraviețuire de scurtă durată.

Un consult la medicul de familie și analizele uzuale de sănătate te ajută să descoperi din timp boli care pot deveni grave și care pot genera complicații dificil de tratat.

 Cât de des trebuie să mergi la medicul de familie

 Un adult sănătos, cu un regim de viață echilibrat, poate solicita o consultație de rutină la medicul de familie în fiecare an. Așadar, o dată pe an este bine să îți faci analizele medicale complete, prin care se pot măsura nivelul de zahăr din sânge, nivelul colesterolului, tensiunea arterială, funcția inimii și a plămânilor.

Pentru o femeie, este important să ajungă în fiecare an și la un control ginecologic. Este foarte important să faci teste de screening pentru cancerul de sân și pentru cancerul ovarian, să faci analiza secreției pentru eventuale boli venerice sau testul Papanicolau pentru temutul cancer de col uterin.

Anual, este indicat să mergem la o consultație la:

  • Medicul specialist dermatolog: testul alunițelor suspecte este important pentru depistarea cancerului de piele
  • Medicul oftalmolog: testarea vederii și a ochilor este importantă pentru stabilirea unor dioptrii corecte, dar și pentru depistarea precoce a unui glaucom sau a cataractei.
  • Medicul dentist: depistarea cariilor din timp se tratează ieftin și simplu, în comparație cu problemele dentare grave.  
     

Analizele medicale anuale explicate

Fiecare dintre noi trebuie să ne facem analizele uzuale în fiecare an. Multe afecțiuni se tratează ușor în fazele incipiente, fără dureri și cu costuri mici. De aceea, este important să le depistezi la timp, și nu este vorba numai despre cancer.

Hemoleucograma poate depista boli sau infecții cronice sau acute, afecțiuni autoimune sau anemii severe, care ar putea anunța cancerul.

Evaluarea colesterolului este foarte importantă pentru riscul apariției bolilor cardiovasculare. Această analiză ajută la diagnosticarea bolilor de inimă.

 Ecografia abdominală ar trebui făcută an de an deoarece ea oferă indicii despre sănătatea organelor vitale precum ficatul, rinichii, vezica urinară, pancreasul, splina, intestinul subțire și cel gros, uterul și ovarele.  

TSH sau hormonii tiroidieni trebuie evaluați anual deoarece ei reglează metabolismul, reglează colesterolul, insulina, hormonii sexuali și greutatea.

Sideremia este foarte importantă pentru evaluarea fierului din organism, deoarece carența de fier duce la anemie și boli complicate ale sângelui și ale sistemului imunitar.

Transaminazele și creatinina sunt importante pentru a verifica sănătatea ficatului.

Analize biochimice

În acest capitol sunt încadrate concentrația de zahăr din sânge, creatinina sau ureea, valorile sărurilor minerale, nivelul de colesterol și nivelul transaminazelor.

  • glicemia
  • colesterolul și toate fracțiile lipidice (lipide totale, trigliceride, colesterol LDL și HDL)
  • transaminazele hepatice
  • ureea
  • creatinine
  •  calcemia – inclusiv calciul ionic
  • magneziul și sideremia (fierul)

La aceste analize care țin de capitolul biochimie se mai pot adăuga

  •  acidul uric: este un antioxidant natural care, în concentrație mărită, crește riscul de boli renale, boli cardiace și diabet.
  •  ionograma (sodiu, potasiu, fosfor etc.)
  • hemoglobina glicată.
Share:

Articole recomandate