Odoraș.

Odoraș.

Zincimun

De ce unii membri ai aceleiași familii nu se îmbolnăvesc de COVID, deși stau în același spațiu cu cei bolnavi?

De ce unii membri ai aceleiași familii nu se îmbolnăvesc de COVID, deși stau în același spațiu cu cei bolnavi?

Cum se explică situația în care, spre exemplu, patru membri ai aceleiași familii sunt bolnavi de COVID, dar un al cincilea, deși stă în casă cu ei, nu se infectează? Mircea Iliescu, doctor în genetică și evoluție umană la Universitatea Cambridge, a explicat că aici pot interveni celulele T ale sistemului nostru imunitar, care „țin minte” infecții precedente cu coronavirusuri, microbul care este responsabil de banalele răceli.

„În niciun caz „apărarea” împotriva coronavirusului pe care o are acest al cincilea membru al familiei nu se explică prin faptul că a luat tot felul de medicamente, venite din tot felul de locuri, sau pentru că a făcut băi nu știu de care, nu!”, a subliniat Mircea Iliescu.

„Genetica umană arată că suntem diferiți. Unii oameni sunt mai protejați, adică sistemul lor imunitar e mai puternic decât al altora. Noi știm că și cu acest virus se întâmplă acest lucru. Și, de fapt, sunt consorții mari genomice care analizează acum la zeci de mii de oameni de ce unii reacționează diferit față de ceilalți. Acei oameni se pare că au anumite variante genenice care refac sistemul imunitar mult mai competent, adică au celulele T mai pregătite și se pare că ei au trecut prin coronavirusuri - răcelile sunt coronavirusuri - și acelea le-au lăsat o imunitate de lungă durată prin celulele T”, a explicat Mircea Iliescu.

„Nu toți se pare că o capătă. Acum încercăm să înțelegem de ce unii oameni capătă aceste celule T de lungă durată, trecuți fiind, poate, prin multe răceli. Se pare, oricum, că cei care lucrează în sistemul de sănătate, care sunt expuși de foarte multe ori, ar avea mai mult aceste celule cu memorie lungă care recunosc - practic sunt fani coronavirusuri - recunosc coronavirusuri”, a arătat cercetătorul.

„Noi știm că oamenii sunt diferiți. Deci, unii pot să fie imuni la virus, alții au caractere genetice care îi fac să fie mai susceptibili să facă forme mai grave. De exemplu, populațiile din Asia de Sud - s-a descoperit asta în Marea Britanie. Și aici, ar trebui să ne gândim și noi în România că avem populație romă, care are parte (genetică) din Asia de Sud și aș fi foarte curios să văd, nu s-a făcut niciun studiu, dacă au fost mai afectați. În Marea Britanie știm că anumite minorități sunt mai afectate”, a spus Mircea Iliescu.

Sursa: digi.24

Share:

Articole recomandate