În primele 3 zile au fost colectate 790 kg de haine
- 2016-07-24
- 6527
Recent a fost lansat proiectul - Banca de haine, proiect ce are drept scop promovarea solidarității și ajutorarea oamenilor nevoiaşi printr-un mecanism utilizat eficient în mai multe țări ale lumii. Publicul a primit această veste cu mult entuziasm, astfel încât în doar 3 zile de la lansarea proiectului au fost colectate 790 kg de haine.
Cele cinci boxe amplasate în cele cinci sectoare ale capitalei au fost umplute rapid de oamenii care susțin inițiativa proiectului și care demonstrează zilnic că pot fi solidari cu cei care se află în dificultate.
"Mulțumim pentru încrederea pe care o acordați Diaconiei și pentru mobilizarea de care ați dat dovadă. Săraci vor fi dintotdeauna și în toate țările lumii. Solidaritatea e cea care face ca numărul lor să scadă. Rămâneți aproape de noi. Vom reveni cu detalii și materiale foto despre cum vor fi distribuite, pe parcursul timpului, toate donațiile adunate", au menționat cei de la Misiunea Socială Diaconia, pe pagina lor de facebook.
Mai multe detalii despre proiect dar și unde sunt amplasate boxele, vedeți AICI.
Foto: facebook