Traiul în cel mai rece sat de pe Pământ. Temperatura minimă a ajuns până la -71,2 grade Celsius
- 2017-01-20
- 18510
Atunci când crezi că în localitatea ta iarna este foarte rece și suferi căci afară sunt -5 sau -10 grade Celsius, îți propunem niște imagini din cel mai rece sătuc de pe Pământ, aici temperatura a coborât până la -71,2 grade Celsius, înregistrată în 1924. Media este de -50 de grade Celsius în luna ianuarie. Fotograful Amos Chapple a publicat pe www.boredpanda.com imagini din satul Oimiakon, regiunea Yakutsk, Federația Rusă, care mai este numit și „Polul gerului”. Fotograful a mărturisit că atunci când a ajuns în acel sătuc era îmbrăcat în pantaloni subțiri și avea impresia că picioarele i-au înțepenit. De asemenea, bărbatul a spus că simțea cum îi îngheață saliva și îi înțeapă buzele. Deseori camera acestuia nu mai reacționa și se bloca din cauza frigului.
În localitate este o piață cu produse proaspete sau mai bine zis - înghețate.
Gerul este un bun „specialist” în ale artelor. Ia vedeți ce priveliște a creat.
Veceurile sunt afară. Solul aproape mereu înghețat nu permite instalarea țevilor pentru apeduct și canalizare.
Localnicii au grijă să încălzească până și grajdurile în care stau vitele. În caz contrar acestea nu ar rezista gerului.
Automobilele la fel trebuie să se afle în garaje cu încălzire, iar când sunt pe afară motorul trebuie să fie pornit mereu. În caz contrar acestea nu ar mai putea fi pornite din loc.
Pe ger atât de cumplit viața este grea și pentru animale.
Foto: boredpanda.com