„Când am intrat în România, am trecut din întuneric într-o lumină caldă”, povestea Olgăi, refugiată din Ucraina

Sunt două săptămâni de când a izbucnit războiul în Ucraina. Unii au plecat de la primele bombardamente, alții sunt încă pe drum spre alte țări. La granița noastră cu Ucraina este un flux mare de refugiați. O parte sunt deja în casele noastre. Povestea Olgăi este povestea mamelor care duc propria luptă în spatele frontului, scrie totuldespremame.ro 

O cheamă Olga și arată ca o rază de soare. Numele ei îmi amintește că omul este cel mai sfânt lucru făcut de Dumnezeu, pentru că Olga înseamnă „sfânt“. E mamă. A fugit din Kiev în miez de noapte, luând cu ea cei doi copii ai ei, o fată, Masha, de 14 ani, un băiat, Ilia, de 9 ani și pe băiatul iubitului ei, Matvay, de 14 ani. Alex. Iubitul ei, i-a adus cu mașina până la graniță, apoi s-a întors cu trenul să lupte alături de bărbați în țara invadată de ruși. Pe drum, au mai luat o prietenă cu un băiețel.

„Când am intrat prima oară în România, acolo, la graniță, după întuneric și teamă, am simțit un val de bucurie când am văzut zâmbetele românilor care ne așteptau și ne ofereau o masă caldă și ajutor. Normalitatea asta, liniștea de pe fețele lor, zâmbetele, au fost primul ajutor pe care l-am simțit când am pus piciorul în România. Parcă trecusem brusc din întuneric într-o lumină caldă și abia atunci am reușit să mă opresc din tremurat”, spune Olga. 

Au plecat pe fugă, lăsând acolo prieteni și restul familiei. Dar nu pentru mult timp. Odată ajunsă în România, la graniță, a stat trei nopți ca să-și aștepte mama care n-a vrut să plece imediat. „În două zile se termină tot, nu are rost să plec“, i-a zis atunci mama ei. A rămas, dar în următoarele zile și-a schimbat părerea. Bunica și-a luat câinele și a decis și ea să plece.

Ajunsă în România, Olga și-a activat toți partenerii și clienții cu care a avut afaceri. I-a sunat, le-a cerut ajutor, a încropit un plan ca să-i scoată peste graniță pe toți cunoscuții pe care i-a lăsat în urmă. Are doi șoferi în Ucraina, pe care îi sună și îi trimite în diferite orașe bombardate, ori sate pentru a ajuta alți oameni să scape din iadul pe care ea l-a lăsat în urmă. Ei vin până în graniță, lasă oamenii și se întorc. Dar nu cu mașinile goale. Ci cu mâncare, medicamente, haine, tot ce împreună, români și ucraineni, reușesc să adune și să le trimită. „Am nevoie de un loc liniștit unde să stau să gândesc, să coordonez totul. Am nevoie de un plan pe termen lung; am nevoie să găsesc un loc unde să pot reporni afacerea mea, unde să-mi duc copiii și să pot spune – aici stăm un an – am nevoie de școală pentru copii, servicii pentru prietenii care vor să vină cu mine, case pe termen lung în care să putem sta, bani“, spune Olga.