O femeie a calculat cât timp a petrecut alăptând copiii. E uimitor câte ore a adunat!
- 2019-11-28
- 2746
Dacă ești mamă care și-a alăptat copilul, cu siguranță nu ai contabilizat timpul dedicat hrănirii acestuia sau pompării laptelui cu pompa de sân pentru a-i da să mănânce. Dar a făcut-o o profesoară americană, rezidentă în Coreea de Sud, Kera Lovell, care a împărtășit pe Twitter timpul pe care o altă mamă l-a petrecut alăptând.
Postarea sa, însoțită de o reflecție sinceră asupra valorii corpului femeii, spune: „Cineva mi-a zis că a petrecut în jur de 4866 de ore din viață (echivalentul a circa 30 de săptămâni n.r.) alăptând și că laptele matern este gratuit dacă ne gândim că timpul, corpul și munca femeilor nu au nicio valoare”.
Postarea pofesoarei a devenit virală și ea a primit numeroase răspunsuri de la multe mame care au fost încurajate să numere, cu aproximație, orele pe care le-au dedicat alăptării.
Câteva răspunsuri au fost publicate pe site-ul Huffington Post:
„Am făcut o estimare rapidă pentru cei doi copii ai mei pe care i-am alaptat până la 12 luni. Am adunat 4.380 de ore. Nici nu aveam idee cât am redus timpul meu propriu”.
„Treceam prin divorț și aveam un nou-născut. Judecătorul a împărțit timpul petrecut de copil cu fiecare: în timpul zilei cu mama, pentru a fi alăptat și noaptea la casa tatălui. Am pompat lapte în fiecare seară și nu m-am gândit niciodată de două ori. La fiecare două ore. Nu am renunțat niciodată. Am scos lapte zilnic. Cam 1000 de ore de alăptare”.
„Am petrecut mai mult de 52000 de minute alăptându-mi copiii. În fiecare minut din fiecare zi, corpul femeii produce lapte, folosind energie intensă pentru a face fiecare picătură. Am schimbat slujba doar pentru a-mi hrăni copilul. Prețul este inestimabil. Corpul femeii este de neprețuit”.
Sursa: copilul.ro; matrony.ru