Acerumen

Medic stomatolog: Copiii trebuie spălați pe dinți de la primul dinte de lapte

Medic stomatolog: Copiii trebuie spălați pe dinți de la primul dinte de lapte

Educația sanitară pleacă din familie, iar copiii trebuie să aibă rutina spălării pe dinți încă de la apariția danturii. Dr. Aneta Munteanu, medic primar stomatolog vorbește despre momentul spălării pe dinți, puterea exemplului și criterii pentru alegerea pastei de dinți și a periuței.

Copilul ar trebui să fie spălat pe dinți de către părinți încă de la erupția primului dinte de lapte. Dar, așa cum aminteam anterior, încă dinainte de erupția dinților de lapte, părintele ar trebui să curețe gingiile copilului cu comprese sterile.

De cele mai multe ori funcționează oferirea propriului exemplu părinți-copii. Dacă un copil observă o rutină de îngrijire a sănătății dinților la părinții săi, îi va fi mai ușor să o accepte și el. În plus, dacă părintele și copilul fac împreună periajul dentar, aceasta este o ocazie foarte bună ca părintele să ofere explicații despre necesitatea îngrijirii dinților, tehnica de periaj și durata acestuia.

Prima periuță de dinți trebuie să fie potrivită vârstei copilului, să aibă peri moi de plastic, iar capătul activ să fie de dimensiuni mici și să aibă capul rotund.

Pasta de dinți ar trebui să fie aleasă după recomandările medicului stomatolog. Acesta stabilește ce pastă de dinți este potrivită în funcție de riscul la carie al copilului. În general, la ora actuală, se recomandă ca periajul dentar la copiii cu vârsta mai mică de 6 ani să se facă cu pastă de dinți cu fluor, cu o concentrație de maxim 1.000 ppmF. La început, când copilul nu știe să scuipe, se folosește o cantitate de pastă foarte mică („cât o boabă de orez” sau „dâră”), ulterior ajungând la o cantitate „cât o boabă de mazăre”. În situația în care copiii trăiesc în zone cu fluoroză endemică (adică unde există prea mult fluor în apa de băut), prima pastă de dinți ar trebui să nu conțină fluor.

 Sursa: csid.ro

Adaugă comentariu