Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

Magie în farfurie: Aşa îşi convinge fiica să mănânce fructe!

Magie în farfurie: Aşa îşi convinge fiica să mănânce fructe!

Ecaterina Bondareva este o mămică din Cahul care a reuşit să o convingă pe fetiţa ei să mănânce fructe, într-un mod creativ. Îi creează adevărate poveşti în farfurie din combinaţii de fructe proaspete şi uscate, convingând-o aşa să-şi ia porţia de vitamine.

“Fiica mea Sofia, periodic, nu prea avea poftă de mâncare şi eram nevoiţi să depunem efort pentru ca ea să mânânce cât de puţin. Inspirată de pe internet, am făcut un melc din crenvuşti. Sofia l-a mâncat în 10 secunde”, povesteşte mămica.

Pentru a-i asigura necesarul de vitamine, Ecaterina a început să creeze platouri deosebite din fructe. Mai întâi a încercat o floricică din felii de banană şi stafide, apoi desenele au devenit mai sofisticate – păsări, corăbioare, copaci, oiţe, castele – toate din fructe. “Nu e complicat - ne dă asigurări ea - atâta timp cât ai motivaţie pentru copilul tău şi te inspiră şi alte mămici, pe internet”. Mama spune că iniţial prelua compoziţiile de pe internet, dar cu timpul îi vin ideile de la sine.

Acum fetiţa, când vine de la grădiniţă, îşi întreabă mămica din prag ce surpriză i-a pregătit. E surprinsă de fiecare dată de operele mamei, dar cel mai mult i-a plăcut brăduţul din kiwi, împodobit cu bobiţe de rodie, căci sărbătorile de iarnă sunt preferatele ei.

Ideea mamei de a decora platourile cu fructe dă rezultate pozitive nu doar ce ţine de alimentaţie. Aşa se dezvoltă şi lumea interioară şi imaginaţia fetiţei. Ecaterina spune că va încerca să facă “creaţii culinare” şi cu alte alimente, dar deocamdată face platouri doar cu fructe.

Ecaterina Bondareva îşi doreşte să inspire şi alţi părinţi care se confruntă cu mofturile copiilor în timpul mesei şi spune că această metodă dă roade. Cei mici nu trebuie forţaţi să mănânce legume şi fructe, ci să le fie educat gustul şi să se obişnuiască cu alimentaţia sănătoasă din familie.

 

 

 

 

 

 

 

Foto: Arhiva personală a Ecaterinei

Share:

Articole recomandate