Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

Copiii bilingvi sunt altfel. Avantajele învățării unei a doua limbi de la o vârstă fragedă

Copiii bilingvi sunt altfel. Avantajele învățării unei a doua limbi de la o vârstă fragedă

Deși existau până nu demult o mulțime de mituri contra bilingvismului la copii, cele mai recente studii ne spun că învățarea a două limbi timpuriu nu îi face deloc confuzi și nici nu le întârzie dezvoltarea, dimpotrivă chiar. Majoritatea specialiștilor în creșterea și educație încurajează părinții ce doresc să-l învețe pe copil de la o vârstă fragedă două limbi. Acesta este perfect capabil să asimileze o nouă limbă încă din primele luni, or, atunci când se nasc, copiii dispun de capacități uimitoare de învățare, nu numai lingvistice, iar după vârsta de 7 ani, abilitățile date încep să scadă. Totuși, indiferent când începe, învățarea unei a doua limbi are multiple avantaje, vedeți câteva mai jos:

  1. Gândirea și perspectiva copiilor este influențată de cunoașterea a două limbi încă din perioada preșcolară. Iată un rezultat interesant al unui studiu efectuat la Universitatea Concordia din Canada: un copil bilingv are altă perspectivă asupra lumii decât unul ce a învățat doar limba maternă. Mai exact, copiii mici tind să privească totul ca fiind pre-existent; caracteristicile, trăsăturile, preferințele cuiva, limba – copilul percepe toate acestea ca fiind înnăscute și neschimbate. Dimpotrivă, un copil bilingv privește aceste aspecte ca fiind învățate și deci care pot fi schimbate. Astfel, acest copil știe că o persoană este așa cum este prin ceea ce învață și nu pentru că așa s-a născut. Aceasta este o diferență interesantă în gândire între copiii ce știu două limbi și cei care știu doar limba maternă.
  2. Psiholingviştii consideră că apetitul lingvistic al copiilor bilingvi este stimulat de la cele mai mici vârste. Ei devin mai creativi şi îşi dezvoltă o mai bună capacitate de concentrare, sunt consideraţi a fi mai organizaţi decât copiii care vorbesc o singură limbă şi mult mai receptivi la învăţarea unei noi limbi străine.
  3. A învăța timpuriu două limbi stimulează capacitățile cognitive ale copilului. Copiii bilingvi au o memorie, o atenție și o înțelegere mai bine dezvoltată decât cei care au învățat doar limba maternă.
  4. Un studiu efectuat de Universitatea Granada și Universitatea York din Canada, publicat în „Science Daily”, demonstrează o capacitate mai bună a „memoriei de lucru” la copiii bilingvi față de cei monolingvi. Memoria de lucru reprezintă capacitatea de a deține, prelucra și actualiza informațiile. Ea joacă un rol major în educația copilului, deoarece la „calculul mental” vorbim de capacitatea să ne amintim numere și să operăm cu ele sau „înțelegerea citirii” necesită asocierea conceptelor succesive într-un text.
  5. În plus, studiile arată că cei bilingvi dezvoltă o gândire mai flexibilă, fiind capabili să treacă de la o sarcină cognitivă la o alta cu ușurință. Deci, și cunoștințele dintr-o limbă în alta.
  6. De asemenea, pot procesa și înțelege mai rapid informații complexe. Acești copii, se spune, că sunt mai abili.
  7. Alt studiu arată că bilingvismul stimulează creierul şi îl menţine activ. Astfel, încetinește îmbătrânirea cerebrală şi poate amâna dezvoltarea bolilor de tip neurodegenerativ (de exemplu, Alzheimer).
  8. O limbă străină presupune contactul cu o cultură diferită de cea proprie (chiar dacă similară). Astfel, copiii bilingvi sunt deschiși spre diferențe, spre diversitate.

 

Sursa: familist.ro, noidoisibebe.ro, comunitatea-romanilor.org.rs

Foto: parintecuminte.ro

 

Share:

Articole recomandate