Cum (nu) trebuie să procedezi, în fața unui comportament agresiv

Probabil toți părinții cunosc etapa în care copilul lovește sau mușcă, una extrem de frustrantă și de greu de gestionat. Ce credem noi că ajută cel mai mult? Să îl privim pe copil, atunci când face acest lucru, nu ca pe un agresor, ci ca pe o victimă a incompletei sale dezvoltări. Pentru că, da, copilul nu reacționează astfel pentru că e rău și vrea din tot dinadinsul să facă rău, ci pentru că nu știe cum altfel să își gestioneze furia.

Pentru a nu ne pierde într-o introducere prea lungă, vă prezentăm, pentru început, ce să NU faceți, atunci când copilul lovește sau mușcă:

NU:

NU lovim și NU mușcăm, la schimb – Deși poate suna suficient de logic să primească ce oferă, pentru a vedea cum se simte din pielea celuilalt, acest tip de comportament nu face decât să întărească violența copilului. Pentru un adult da, ar funcționa această strategie, dar pentru un copil care are creierul incomplet dezvoltat, care încă nu percepe relația acțiune-consecință, un astfel de comportament nu ar face decât să îi întărească și mai tare impulsul agresiv, mai ales când vede că și îngrijitorii lui adoptă un astfel de comportament.

NU îl pedepsim - În parenting, granița dintre disciplină și pedeapsă este destul de neclară. Pentru unii, aceste strategii sunt uneori identice. Cu toate acestea, prin definiție, ele nu sunt sinonime. Specialiștii descriu pedeapsa ca fiind orice lucru care determină un copil să simtă vină, rușine sau durere și se bazează pe utilizarea sentimentelor negative pentru a pune capăt comportamentului negativ. Disciplina are exact rolul opus. În loc să se concentreze pe învinovățirea, rușinarea sau rănirea unui copil pentru a preda o lecție, disciplina îl antrenează în modurile în care ar trebui să acționeze. Pentru a putea să trecem de la o mentalitate centrată pe pedeapsă la una disciplinară, e important să ne concentrăm pe a-i oferi copilului alternative. Să presupunem că cel mic și-a mușcat fratele când a refuzat să-și împartă gustarea de după școală. În ce moduri putem folosi această experiență pentru a îl învăța o modalitate mai bună de a-și gestiona emoțiile și sentimentele negative? Ce tehnici pozitive de parenting ar fi cel mai bine de folosit?

NU îl forțăm să își ceară scuze – Pentru noi, părinții, primul impuls este să ne cerem  scuze ori de câte ori copiii noștri fac ceva groaznic altuia. Vrem să-i învățăm bunele maniere și avem impresia că forțându-i să își ceară scuze ei vor înțelege că au greșit, dar o scuze forțată va fi probabil ineficientă pentru a pune capăt comportamentului neadecvat în viitor.

Acum, asta nu înseamnă că scuzele nu sunt necesare. Cercetările arată că acei copii care își cer scuze sincer după o ceartă își construiesc mai multă încredere în persoana pe care o rănesc decât cei care nu își cer scuze. Dar cheia este să ne asigurăm că scuzele sunt autentice și că acestea sunt învățate prin empatie. Scuzele adevărate implică o înțelegere mai profundă și capacitatea de a vedea din perspectiva altei persoane. Aceasta este o trăsătură învățată și nu le vine în mod natural copiilor mici. Acolo intervenim noi! Folosirea unui limbaj simplu și atent îl ajută pe copilul nostru să înțeleagă modul în care acțiunile lui au afectat-o pe cealaltă persoană.

A durut-o pe Natalia când ai lovit-o. Îți amintești o perioadă când te-a lovit cineva? Cum te-a făcut să te simți?

Forțarea unei scuze nu învață empatia. Dar poate duce la sentimente de resentimente, rușine și judecată.

Acum este momentul să aflăm și ce este recomandat să facem, în astfel de situații.

DA:

Rămâi tu calm și ajută-l pe el să se calmeze – Știm, e greu să îți păstrezi calmul când el te lovește pe tine sau pe cei din jur, dar un comportament agresiv din partea ta nu face decât să îi întărească și lui impulsurile violente.

Așa cum menționat și în partea 1 a articolului, primul gând ar trebui să ne fie: el nu vrea să se comporte astfel, dar așa știe! E treaba noastră să îl învățăm! Astfel, făcând un pas în spate și având această perspectivă, ne este mult mai ușor să găsim calmul în noi. Vorbindu-i cu voce joasă, îmbrățișându-l, spunându-i că este iubit și, mai ales, numind emoția pe care o simte Știu că ești furios și te înțeleg! – sunt strategii care ne măresc substanțial șansele de a stopa agresivitatea.

Ne facem timp să îl învățăm, în momentele de calmitate– Este important să oprim copilul în momentele de tensiune, dar și mai important este să îl învățăm în avans ce să facă, atunci când simte că vine furia peste el. Una dintre cele mai bune modalități de a face acest lucru este să facem prin jocul de roluri. Jocul este esențial pentru dezvoltarea cognitivă și învățarea copilului mic, așa că, atunci când vrem să îl învățăm ceva, cel mai bine este să o facem într-un mod distractiv.

După ce povestim prin joc cum să ne gestionam furia, putem aplica ceea ce am învățat pe animale de pluș. E recomandat să îl încurajăm pe micuț să repete cum să-și gestioneze frustrarea, să caute ajutor sau să-și exprime emoțiile fără să-l lovească sau să muște. Consecvența și practica timpurie sunt ingredientul cheie pentru succes.

Facem reconstituirea scenariului și schimbăm strategia de comportament – După ce copilul se liniștește, discutăm cu el despre cele întâmplate, focusându-ne pe găsirea unor soluții diferite. Cum am fi putut să ne comportăm, în schimb? Poate să inspirăm și să respirăm adânc, poate efectiv să numim emoția: sunt furios! - pentru că, dacă o conștientizăm, la scurt timp a și dispărut sau să părăsim scena de joc, până trece și furia.